R. Moldova - Deputatul USR Claudiu Năsui, propus ministru al Dezvoltării Economice în Guvernul Tofan: Vine cu o combinaţie rară de pregătire economică solidă, experienţă în sectorul privat, experienţă politică şi implicare în reforme / Reacţia lui Năsui astăzi, 11:46
Rusia redirecţionează petrolul kazah spre Marea Neagră, pentru a elibera capacitate de export la Marea BalticăEconomic18 aug 2026
Cristian Buşoi: În orice scenariu, populaţia nu are de suferit / Despre stocurile de cărbune: Avem şi unele rezerve care pot fi accesate, vorbim de un orizont de timp de două săptămâni, adică sfârşitul lunii augustEconomic18 aug 2026
Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate: Autorizaţia de mediu a SC URBAN SA Slobozia va fi suspendată în urma nerespectării măsurilor dispuse de autorităţile de mediuEconomic18 aug 2026
Cristian Buşoi: Situaţia energetică este sub control / Cum produce România energie pentru a compensa oprirea centralei de la CernavodăEconomic18 aug 2026
Ilie Bolojan, după ce a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul solicitantului pentru investiţiile în instalaţii autonome de stocare în baterii a energiei electrice: Investiţiile în stocare înseamnă un sistem energetic mai sigurEconomic18 aug 2026
Poluare a râului Jiu cu ape uzate, necorespunzător epurate – Operatorul sistemului de canalizare şi epurare din Târgu Jiu, amendat / S-a deschis şi dosar penalEconomic18 aug 2026
Specialiştii acuză că teii din Iaşi nu au suficient spaţiu să se dezvolte şi se usucă prematur / Primăria Iaşi: Toţi arborii sunt afectaţi de caniculă şi suferă de pe urma stresului termicEconomic18 aug 2026
Transelectrica estimează un consum maxim de până la 7.400 MW seara, în perioada următoare, fără a aştepta probleme deosebite în aprovizionare / Debitul Dunării ar putea creşte săptămâna viitoare şi va fi reanalizată situaţia Centralei de la CernavodăEconomic18 aug 2026
Aplicaţia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene care a fost ţinta unui atac cibernetic, disponibilă din nou / A fost migrată în Cloudul Guvernamental şi actualizată / Termenele pentru derularea procedurilor de achiziţii, prelungiteEconomic18 aug 2026
CNAIR: MOL România Petroleum Products va opera primele două benzinării de pe Autostrada Moldovei. Acestea vor fi amenajate pe ambele sensuri ale A7, în zona localităţii Valea RâmniculuiEconomic18 aug 2026
Circulaţie îngreunată pe DN 6, în zona viaductului Vodiţa, după ce din bena unui camion au căzut pietre pe carosabil - FOTOEveniment18 aug 2026
Ministerul Mediului a publicat, pentru consultare publică, proiectul ghidului pentru programul pentru finanţarea bateriilor pentru sisteme fotovoltaice/ Programul are un buget de 400 de milioane de leiSocial18 aug 2026
Rompetrol intensifică măsurile de optimizare energetică. Energia disponibilă suplimentar este livrată în SEN, contribuind la echilibrarea reţelei din Dobrogea, aflată sub presiune din cauza situaţiei de la Centrala Nucleară de la CernavodăEconomic18 aug 2026
Mecanism transfrontalier de fraudă fiscală în comerţul cu autoturisme second-hand, descoperit de ANAF. Reţeaua includea firme din Ungaria şi Slovacia, coordonate din România. Prejudiciu de peste 26 milioane leiEconomic18 aug 2026
Parcarea Sosiri de la Aeroportul ”Henri Coandă”, închisă temporar, de miercuri, pentru modernizare şi consolidareSocial18 aug 2026
UPDATE - Ministerul Energiei: Situaţia energetică este sub control. Nu sunt anticipate probleme deosebite în asigurarea aprovizionării cu energie electrică, cel puţin pentru această săptămână / Precizările TranselectricaEconomic18 aug 2026
Metrorex anunţă că societatea continuă să facă zilnic plăţi către furnizorul de energie electrică, pentru reducerea progresivă a obligaţiilor de plată restante şi a stingerii acestoraEconomic18 aug 2026
Ministrul Economiei, Irineu Darău despre o posibilă producţie de proiectile de calibru NATO 155 mm în România: Sunt convins că, în următorii ani, se va produce acest tip de muniţie în ţară. Dacă v-aş spune acum că ştiu exact cum, unde, la ce termen, v-aş Economic18 aug 2026
AUR propune tuturor formaţiunilor politice din Parlament crearea unei celule de criză pentru salvarea capitalului românescPolitic Intern18 aug 2026
Ministrul Economiei, despre Şantierul Naval Mangalia: Nu există altă şansă decât SAFE, însă statul român nu poate dicta unui privat să vină pe o anumită sumă la o licitaţie. În septembrie, un judecător va decide dacă se poate aplica şi alt plan de vânzareEconomic18 aug 2026
UPDATE - Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, audiată la DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos/ DNA: Trăilă, urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii / Reacţia PSDastăzi, 12:08
Deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru prorogarea cu doi ani a examenului de admitere la liceu, pe lângă evaluarea naţională, care cuprinde un amendament USR votat în plen care anulează cu totul acest examenieri, 18:21
SUA declanşează ”ofensiva economică” împotriva Iranului; Partenerii Teheranului, ameninţaţi cu sancţiuniieri, 21:11
Bucureşti - Accident grav provocat de un tânăr de 17 ani care nu avea permis de conducere şi care consumase alcool. Trei persoane rănite şi cinci maşini avariateastăzi, 10:24
Profit.roEXCLUSIV Lanț nou de cafenele. Executivul care a trecut prin Starbucks, Burger King, Leroy Merlin și MOL, Cristian Turculeț, pregătește prima sa afacere HoReCa: Plecăm din București, țintim și alte orașe. La un moment dat ieșim și în afară
Cotidianul.roS-a „stins lumina” între USR și Bolojan. Câteva semnale și fitilul care ar putea declanșa ruptura
Spotmedia.roO mamă și-a ucis 3 copii, toți sub 5 ani. Sute de femei au ieșit în stradă în sprijinul ei
Cancerul ereditar: testul care poate schimba destinul unei întregi familii. „Genetica nu prezice viitorul, dar ne permite să intervenim mai precoce şi mai eficient”
Gorenje a primit din nou Medalia Platinum EcoVadis. Gorenje devine singurul mare producător de electrocasnice din lume care primeşte, pentru al doilea an consecutiv, cel mai înalt calificativ EcoVadis Platinum
NOD Festival anunţă tema ediţiei din acest an: „Building Communities“. Cultura se construieşte împreună
Clinica Prevencia: Oboseală, analize modificate şi mai multe simptome fără o cauză clară. Când este util consultul de Medicină Internă
Ce este ING Depo Invest, noul produs care combină economisirea şi investiţiile în direct în Home'Bank
ANM: Caniculă în nouă judeţe din sudul ţării şi în Capitală, ploi torenţiale, vijelii şi grindină în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, nordul Munteniei, Maramureş, nordul Moldovei şi în zona montană - HĂRŢIastăzi, 10:37
Constantin Toma îşi reconfirmă decizia de a nu mai candida din partea PSD la Primăria Buzău: „Nu voi mai cere votul buzoienilor în calitate de membru PSD”/ Reacţia liderului PSD Buzău astăzi, 10:35
Salvaţi Copiii: Peste 20.000 de cazuri de abuz fizic şi sexual, neglijare sau exploatare a copiilor, înregistrate în 2025/ Cele mai multe victime ale abuzului sexual sunt feteastăzi, 11:44
Ciprian Ciucu: STB a depus o nouă cerere de insolvenţă. Nouă bibliorafturi, atent verificate / Cred că nu este cazul să ne jucăm cu viitorul transportului public şi cu stabilitatea financiară a Primărieiastăzi, 12:55
Ungaria - Ministerul de Externe a sesizat Parchetul cu privire la suspiciuni de fraudă în achiziţiile făcute de guvernul Viktor Orban în perioada pandemieiastăzi, 10:33
Vicepreşedinte Salvamont: Sunt necesare o grilă naţională unitară, o compensaţie de risc proporţională cu activitatea şi reintroducerea salvatorilor montani în categoria celor plătiţi pentru munca suplimentară, când recuperarea nu e posibilăastăzi, 12:06
Poliţia Capitalei, după ce Sindicatul Europol a criticat obligativitatea vestei antiînjunghiere: Rolul echipamentului de protecţie este de a preveni sau limita consecinţele unui eveniment nedorit, nu de a fi utilizat după ce pericolul s-a manifestatastăzi, 12:16
Un avion militar american a zburat spre Moscova din Letonia, potrivit site-ului Flightradar24astăzi, 15:29Externe
Un pasager de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă a încercat să scoată din ţară, fără să declare la vamă, 60.000 de dolari şi 2.000 de euro dându-i borseta cu bani, la controlul vamal, copilului care însoţea familiaastăzi, 15:28Eveniment
AUR solicită demiterea de urgenţă a Cristinei Trăilă din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului astăzi, 15:16Politic Intern
Administratorii stadionului care urmează să găzduiască cele două concerte ale lui Kanye West în Rusia îşi schimbă poziţia: „Nu vor putea avea loc în incinta noastră”astăzi, 15:12Entertainment
O victimă a atentatelor din 11 septembrie a fost identificată după 25 de ani graţie unei metode inediteastăzi, 15:02Externe
Mark Ruffalo, acuzat de antisemitism de către Paramount, condamnă un atac „necinstit”astăzi, 14:57Entertainment
Peste 3,3 milioane de ţigarete, ascunse după peşte congelat şi cutii cu încălţăminte. Doi bărbaţi, reţinuţi la Buzău - FOTO, VIDEOastăzi, 14:55Eveniment
Zeci de hectare de pădure sau vegetaţie uscată au fost mistuite de flăcări în ultimele zile, pe fondul caniculei şi al secetei prelungite / Cea mai gravă situaţie este în Bihor / În judeţul Cluj, pompierii continuă acţiunea în zona Mărişel - VIDEO, FOTOastăzi, 14:51Eveniment
Superliga: Lovitură pentru Rapid - Daniel Graovac va fi indisponibil pentru restul sezonuluiastăzi, 14:43Sport