„România are o diversitate culturală fascinantă pentru mulţi dintre străinii care ne vizitează sau intră în contact cu noi”, spune, pentru News.ro, Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, care îndeamnă românii să „preţuiască reuşitele”, mai ales că „într-un clasament al competitivităţii, România se află pe locul 37, după ce în urmă cu 10 ani a fost pe poziţia 97”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

News.ro: De 1 Decembrie, care ar fi reperele la care ar trebui să se raporteze românii, dar şi clasa politică şi intelectualii?

Liviu Jicman: Românii au ales consecvent o cale, cea europeană, care înseamnă diversitate, dialogul ideilor, democraţie, libertate de acţiune şi de opinie şi, în general, tot ce înseamnă o socitetate deschisă. Sunt convins că vom continua să mergem pe acest drum, aşa cum am făcut-o de fiecare dată în istorie când am fost puşi în faţa unei opţiuni.

Ce ne lipseşte?

Nu cred că ne lipseşte ceva în mod esenţial. Poate, uneori, convingerea că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte naţiuni, iar acest fapt este dovedit mereu prin performanţele noastre în domeniul artei, al ştiinţelor, ş.a.m.d.

Ce avem şi nu preţuim?

România are o diversitate culturală fascinantă pentru mulţi dintre străinii care ne vizitează sau intră în contact cu noi. De asemenea, comunitatea noastră de peste hotare care nu este doar numeroasă, dar şi cu o mare capacitate de integrare. Cred că sunt câteva oportunităţi pe care trebuie să le conştientizăm.

Unde ne vedeţi peste 10 ani?

Într-un clasament al competitivităţii, România se afla acum 10 ani pe locul 97, iar anul acesta am fost plasaţi în această evaluare pe poziţia 37. Cred că trebuie să conştientizăm avansul nostru, iar peste alţi 10 ani să fim cea mai dezvoltată şi competitivă ţară din regiune.

Aveţi o urare, un îndemn, pentru români de ziua lor?

Să avem încredere în priceperea şi puterile noastre şi să preţuim reuşitele! La mulţi ani!

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.