Volumul „3096 de zile. Povestea tinerei răpite la 10 ani, ţinută captivă vreme de 8 ani”, prima mărturisire completă despre experienţa teribilă căreia a trebuit să-i facă faţă un copil povestită de Natascha Kampusch, a apărut în colecţia Memorii/Jurnale a editurii Humanitas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În dimineaţa zilei de 2 martie 1998, o fetiţă de zece ani este urcată cu forţa într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfăşurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivniţe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. În această temniţă, de nici cinci metri pătraţi, nu departe de Viena, Natascha Kampusch va trăi în următorii opt ani şi jumătate, ruptă de lume. Răpitorul ei este singura persoană cu care are contact. O va supune unor chinuri greu de închipuit. În vara anului 2006 Natascha reuşeşte să fugă şi să-şi împlinească promisiunea pe care şi-o făcuse încă din prima zi a captivităţii.

Această carte este prima mărturisire completă despre experienţa teribilă căreia a trebuit să-i facă faţă un copil.

Natascha Kampusch vorbeşte cu curaj şi demnitate despre copilăria ei dificilă, despre prizonierat, despre torturile fizice şi psihice. Totodată, ne dezvăluie şi cum a reuşit să-l împiedice pe făptaş s-o distrugă, într-o situaţie fără speranţă. Este povestea unei luptătoare, care a îndurat un coşmar de neimaginat, dar care nu s-a lăsat învinsă.

„Am reuşit să supravieţuiesc îndepărtându-mă în mod subconştient de oroare şi separându-mă de ea. Şi am învăţat, trecând prin aceste experienţe teribile pe care le-am trăit în timpul captivităţii, să fiu puternică. Da, poate chiar am acumulat o forţă de care, în libertate, n-aş fi fost vreodată capabilă… Prin această carte am încercat să închei cel mai lung şi mai întunecat capitol din viaţa mea de până acum. Sunt profund uşurată că am găsit cuvinte pentru tot ceea ce era contradictoriu şi de nerostit. Văzând această mărturisire tipărită mă ajută să privesc cu încredere înainte. Căci ceea ce am trăit mi-a dat totodată şi forţă: am supravieţuit captivităţii din temniţă, m-am eliberat de una singură şi am rămas în picioare. Abia acum, după aceste rânduri scrise, pot trage linie şi pot spune cu adevărat: sunt liberă“, spune Natascha Kampusch. 

Natascha Kampusch (n. 17 februarie 1988, Viena) este victima uneia dintre cele mai îndelungate şi mediatizate răpiri din istoria recentă. Natascha Kampusch a dispărut pe 2 martie 1998, când se afla în drum spre şcoală, şi a fost ţinută captivă vreme de opt ani, până pe 23 august 2006, când a reuşit să scape. De atunci încearcă să ducă o viaţă normală. Şi-a finalizat studiile în 2010 şi în acelaşi an a publicat volumul „3096 de zile”, în care spune pentru prima dată întreaga poveste a coşmarului prin care a trecut. Memoriile ei au fost ecranizate în 2013, în Germania. În 2016 a publicat cartea 10 Jahre Freiheit (10 ani de libertate), tradusă deja în peste 12 limbi.

Heike Gronemeier este redactor de non-ficţiune, specializată în biografii. A lucrat vreme de cinci ani la una dintre cele mai mari edituri austriece şi a colaborat cu Natascha Kampusch la cele două cărţi ale acesteia.

Corinna Milborn este o bine-cunoscută jurnalistă austriacă, specialist în ştiinţe politice. Lucrează atât în presa scrisă, cât şi în televiziune şi militează pentru drepturile omului.

Cartea poate fi comandată pe site-ul editurii Humanitas la preţul de 42 de lei.

Fragment

Lumea în care trăiam acum se reducea la cinci metri pătraţi. Dacă voiam să nu înnebunesc în ea, trebuia să încerc să o cuceresc. Nu ca poporul oamenilor-cărţi-de-joc din Alice în Ţara Minunilor, care doar aştepta tremurând strigătul îngrozitor „Tăiaţi-le capul!“; nu supunându-mă unei realităţi nefireşti, ca toate acele crea¬turi mitice. Ci încercând să-mi creez, în acel loc întu¬necos, un refugiu în care, chiar dacă făptaşul putea pătrunde oricând, voiam totuşi să mă protejez, ţesând în jurul meu şi al vechii mele lumi, pe cât era posibil, un fel de cocon protector.
Am început să mă instalez în celulă şi să transform închisoarea unde mă aruncase făptaşul într-un spaţiu al meu, în camera mea. În primul rând mi-am dorit uncalendar şi un ceas deşteptător. Eram prizonieră într-o gaură a timpului în care făptaşul era singurul stăpân. Orele şi minutele se amestecau într-un terci gros, care se aşeza ca un strat de plictiseală peste tot. Prˇiklopil stăpânea ca un dumnezeu asupra luminii şi întuneri¬cului din lumea mea. „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină! Şi Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte.“ Un bec chior îmi dicta când să dorm şi când să fiu trează.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.