Spectacolul „Visul unei nopţi de vară”, bazat pe cel mai erotic text scris de William Shakespeare, va fi disponibil online weekendul acesta pe site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti, precum şi pe canalul de YouTube şi pagina de Facebook ale instituţiei de spectacole.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regizat de Petrică Ionescu, spectacolul nerecomandat persoanelor cu vârste sub 14 ani va fi difuzat vineri, de la ora 16.00, sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00.

„Visul unei nopţi de vară” reuneşte elemente de autentică poezie shakespeariană, umor, construcţii vizuale, balet şi un excepţional fond muzical. 

Regizorul a spus despre text şi despre montarea sa: „Coborând obligatoriu prin experienţele şi pulsaţiile noastre în grotele, în beciurile cele mai joase şi adânci ale conştiinţei noastre, ne iniţiem, revenind la suprafaţă mai evoluaţi. Iubirea este, în viziunea foarte pesimistă a lui Shakespeare, numai o iluzie, ca şi teatrul şi viaţa însăşi. Am descoperit deriziunea absolută şi cruzimea fără scăpare a experienţei amoroase. Iluziile fără sfârşit. Aceste adevăruri multiple am încercat să le transmit cu cruzime, păstrând sarcasmul şi umorul prezent în fiecare inflexiune a textului shakespearian”.

Din distribuţie fac parte Marius Bodochi, Raluca Petra, Maia Morgenstern, Costel Constantin, Ana Covalciuc, Mihai Constantin şi Istvan Teglas.

Traducerea textului aparţine Ninei Cassian, decorurile spectacolului sunt semnate de Helmut Stürmer, iar costumele, de Corina Grămoşteanu.

Spectacolul, a cărui premieră a avut loc pe 23 decembrie 2015, are o durată de 3 ore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.