Vicepremierul Vasile Dîncu a afirmat, sâmbătă, la deschiderea pentru public a Palatului Primăverii, că nostalgia faţă de regimul comunist reflectată în sondajele de opinie va dispărea pe măsură ce românii vor înţelege şi vor cunoaşte mai bine perioada de dinainte de anul 1989.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Naţiunile trebuie să facă o gestiune socială a trecutului prin programe educaţionale, de transparenţe, pentru că doar respingând emoţional ceea ce s-a întâmplat nu este de ajuns. Nivelul de nostalgie pe care-l observăm acum în sondajele de opinie şi care ni se pare destul de mare va dispărea pe măsură ce oamenii vor începe să cunoască, să înţeleagă”, a declarat Vasile Dîncu, la întâlnirea cu presa, la fosta reşedinţă a familiei Ceauşeascu. 

Perioada comunistă din istoria României trebuie cunoscută şi trebuie asumată, a mai spus vicepremierul

”Cred că avem nevoie de o istorie scrisă cu luciditate, de judecăţi morale, pentru că istoria spune şi poveşti morale. Asemenea evenimente de transparenţă sunt necesare pentru a ne asuma istoria”, a precizat Vasile Dîncu. 

Marius Grăjdan, directorul RA-APPS (Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat), a subliniat valoarea istorică a clădirii pe care regia a conservat-o.

”Este o acţiune firească, care ne pune faţă în faţă cu trecutul nostru, bun sau rău, şi ne-am dorit să-l includem în circuitul muzeal al Bucureştiului”, a explicat Marius Grăjdan. 

De asemenea, prezent la deschiderea Palatului Primăverii, Sorin Chelmu, secretarul general al Guvernului, a afirmat că acest imobil trebuie redat circuitului muzeal.

”Mi se pare normal ca după 26 de ani să o predăm societăţii civile. Este foarte important şi din punct de vedere financiar, pentru că RA-APPS cheltuie o sumă de bani pentru întreţinerea acestei clădiri şi ea trebuie redată circuitului muzeal. Trebuie să ne recunoaştem trecutul apropiat, astfel încât să dăm speranţe acestei naţiuni”, a precizat Sorin Chelmu.

După deschiderera oficială, oficialii prezenţi la eveniment au vizitat Palatul Primăverii. 

Clădirea poate fi vizitată gratuit sâmbătă, până la ora 17.00.

Evenimentul se înscrie în campania ”Dreptul tău de a cunoaşte”, iniţiată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Palatul Primăverii va fi deschis publicului din 19 martie, de miercuri până duminică, preţul unui bilet întreg fiind de 30 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.