Un alt Banksy în licitaţie, un diptic (tablou alcătuit din două piese) al "Girl with Balloon", a fost vândut vineri pentru 3,1 milioane de lire sterline (3,7 milioane de euro), la Christie's Londra, a doua zi după recordul întregistrat de britanic cu lucrarea distrusă în urmă cu trei ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Realizată în 2005, pânza în două părţi, ce reprezintă o fetiţă care ţine în mână un balon roşu în formă de inimă pe fond alb, a fost estimată între 2,9 şi 4,1 milioane de euro. 

Joi seară, o altă versiune a acestei lucrări, care a fost distrusă parţial acum trei ani, a fost adjudecată la 21,8 milioane de euro. Această sumă depăşeşte precedentul record pentru un Banksy, atins în martie cu "Game Changer", o pânză dedicată îngrijitorilor în perioada pandemiei de coronavirus, care a fost vândută pentru 19,5 milioane de euro în beneficiul serviciului de sănătate britanic. 

În octombrie 2018, "Girl with Balloon", redenumită "Love is in the Bin", a fost parţial distrusă imediat după adjudecare. Un mecanism ascuns în rama tabloului a tăiat jumătatea inferioară a pânzei. 

Banksy a vrut prin acest gest să denunţe "comercializarea" artei. În trei ani, preţul lucrării distruse a crescut de aproape 18 ori.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.