Un colecţionar britanic a înapoiat Spaniei căşti din bronz vechi de războinici, gest considerat de iberici drept cea mai importantă restituire din 2012 până în prezent a unor obiecte din patrimoniul furat, informează The Guardian.
Căştile au fost cumpărate legal de colecţionarul britanic Christian Levett, care - atunci când a descoperit că a fost luate ilegal dintr-un sit din Aranda de Moncayo, în nordul Spaniei, în anii 1980 - a decis să le înapoieze.
Obiectele au fost fabricate între anii 400 şi 200 înainte de Hristos. Levett a colaborat cu ambasadorul Spaniei la Unesco pentru restituirea căştilor, semnând un act de predare voluntară după ce a citit despre furtul acestor obiecte în presa din Spania.
Levett, manager pensionar şi fondator al fondului Clive Capital, a plătit 250.000 de lire sterline pentru aceste obiecte, cumpărând şapte de la o licitaţie din Munchen, în 2008, şi una de la un comerciant din Londra, în 2009.
Obiectele au fost expuse la Museum of Classical Art din Mougins (MACM), o instituţie deschisă de Levett în sudul Franţei, în 2011.
"După părerea mea, când este clar dincolo de orice îndoială, ca în acest caz, că un obiect a fost furat şi exportat ilegal din ţara de origine, atunci eu personal nu pot să înţeleg de ce cineva ar dori să păstreze acea piesă în colecţia sa", a declarat Levett pentru Artnet News.
Este cea mai importantă restituire din 2012, de când SUA a dispus repatrierea către Spania a 15 tone de monede de aur şi argint (în valoare de 500 de milioane de dolari) care au fost furate de pe epava Nuestra Señora de las Mercedes. Nava a fost scufundată de una britanică în apropierea Portugaliei, în timpul unei bătălii din 1804.
Ministrul spaniol al Culturii a identificat recent 681 de epave care au fost scufundate între 1492 şi 1898 de-a lungul coastei sudice a Atlanticului şi în Caraibe. Mai puţin de un sfert dintre acestea au fost localizate şi se crede că ar fi conţinut mâncare, haine pentur sclavi, arme şi obiecte religioase.




























