Fundaţia Pro Patrimonio desfăşoară la Câmpulung Muscel, pe parcursul acestui an, un proiect cultural, creativ, interdisciplinar care pune împreună traducători şi lingvişti, chefi şi experţi culinari, elevi şi meşteşugari, într-un concept unic dedicat patrimoniului material şi imaterial de la Vila Golescu. Sunt urmărite patru paliere ale proiectului: documentare, gastronomie, educaţie pentru patrimoniu şi meşteşug.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul a plecat de la descoperiririle din perioada pandemiei din vasta bibliotecă a familiei Golescu, mai precis două caiete de reţete din jurul anilor 1900 scrise de Maria Cantili Golescu, soţia lui Vasile Golescu. La începutul anului acesta, echipa de proiect a început o documentare şi o valorificare în mod creativ a acestor materiale ca parte a patrimoniului imaterial ce aparţine casei şi oraşului Câmpulung Muscel.

„Toate detaliile ascunse din acest caiet de reţete deschid un univers surprinzător al clasei burgheze din acea perioadă şi sperăm să-l surprindem cât mai bine în materialele ce le vom dezvălui şi crea de-a lungul proiectului", spune  arhitectul Andreea Machidon, coordonator proiect Educaţie pentru Patrimoniu, Fundaţia Pro Patrimonio. 

Astfel, a fost fotocopiată şi digitalizată cu mare grijă fiecare pagină a unuia dintre cele două caiete, proces urmat de transcrierea reţetelor originale, traducerea lor în limba română şi editarea textelor astfel încât limbajul să fie uşor de înţeles pentru cititorul contemporan. O traducere a unui caiet de bucate de la 1900, scris în patru limbi şi plimbat de autoare de la Paris la Bacău şi Câmpulung la începutul secolului trecut devine astfel mai mult decât o simplă traducere. Devine o imersiune în contextul culinar al unei epoci la graniţa dintre vechi şi modernitate şi o colaborare activă între traducători, lingvişti şi istorici.

Au fost adunate detalii despre un mod de găti şi de a servi masa neaşteptat de cosmopolit, profund influenţat de trendurile culinare vest-europene, în special cele franţuzeşti, dar şi de cele englezeşti, iberice, germane şi italiene. Maria Cantili Golescu aparţinea unei categorii sociale privilegiate în epocă, cu educaţie superioară, vorbitoare de mai multe limbi străine, care a călătorit mult şi a avut ocazia să locuiască în mai multe oraşe europene.

Multiculturalismul familiei Golescu şi, probabil, al unei întregi elite locale transpare în aceste frânturi de viaţă cotidiană sugerate de modul în care mâncau şi dezvăluie o bucată interesantă din istoria gastronomică românească dintr-o decadă încă neacoperită de alte surse.

Acest prim material resursă rezultat este caietul digitalizat scanat, „Recettes de Cuisine” pe care îl puteţi găsi în biblioteca de resurse utile a fundaţiei urmând să fie prezentat şi caietul tradus integral şi reinterpretat.

Atelier creativ pentru copiii din Câmpulung

La începutul vacanţei de vară, între 17-20 iunie, 15 copii din comunităţile din Câmpulung Muscel vor beneficia de trei zile de activităţi în curtea Vilei Golescu. Programul pregătit pentru ei va cuprinde în prima zi „Ziua plantelor în grădina comestibilă”, apoi „Ziua caietului, desenului şi a caligrafiei” iar la final vor parcurge „Ziua instalaţiilor artistice” cu opriri în universul: obiectelor culinare din vilă, al portretelor Mariei Cantili, al cuvintelor „bizare” din manuscrise, al arborelui genealogic al familiei şi al sfaturilor Mariei Cantili Golescu.

Astfel, copiii vor construi, cerceta, interpreta, crea şi se vor juca fiind mentoraţi de o serie de invitaţi specialişti care vor completa parcursul educaţional cu informaţii preţioase şi tehnici de lucru inedite. Seara de final le va oferi un film în aer liber în grădina Vilei Golescu conform tradiţiei caravanei de Educaţie pentru Patrimoniu a Fundaţiei Pro Patrimonio.

Lucrările şi explorările copiilor vor face subiectul nu doar a unei expoziţii online, dar mai ales a unei expoziţii fizice în cadrul „Zilei Festive din Comunitate” gândită pentru perioada toamnei, când rezultatele întregului proiect „Jurnal culinar Maria Cantili Golescu - reţete, gusturi, obiecte şi experimente” - jurnalul culinar, obiectele dedicate şi filmul de prezentare - vor fi lansate şi deschise publicul larg interesat.

10 chefi profesionişti şi amatori

Tot parte a proiectului, reţetele caietului au fost supuse unui proces de selecţie cu ajutorul unor invitaţi experţi din domeniul culinar. Fiecare dintre aceştia a ales două reţete pe care le va explora şi adapta şi apoi le va prezenta într-un mod cât mai creativ publicului propriu din mediul online. Selecţia reţetelor va ţine cont atât de preferinţele fiecărui specialist în parte, dar şi de conţinutul final al Caietului de Reţete, care doreşte să documenteze şi să aducă în atenţia publicului o colecţie de reţete cât mai diversă şi mai bogată atât din punct de vedere al gustului, cât şi al poveştii ce însoţeşte fiecare amintire cu gust în parte. Participanţii vor „traduce” şi transforma limbajul notelor de caiet în reţete cu ingrediente marcate şi paşi clari de urmat pentru utilizatorul din ziua de astăzi. Materialele vor forma  în final Caietul de Reţete al Mariei Cantili Golescu, accesibil atât în format fizic cât şi în format digital.

Sunt invitaţi să readucă în actualitate aceste reţete vechi: Andrei Chelaru (Fragment, Cluj), Oana Coantă (Bistro de l'Arte, Braşov), Irina Georgescu (autoarea cărţii de bucate ”Carpathia”), Cristina Mehedinţeanu (Horeca Culinary School, Bucureşti), Mara Oană (Viscri 32), Mona Petre (Ierburi Uitate), Alex Petricean (Noua, Bucureşti), Mădălina Roman (Szikra, Sf. Gheorghe), Horia Simon (Clubul Gastronomic Transilvan), echipa formată din Adriana Sohodoleanu şi Cosmin Dragomir (Gastroart) şi pe Adela Trofin (Slow Food Edinburgh).

Pe parcursul verii vor fi prezentate treptat aceste fragmente de poveşti şi imagini pe site-ul Fundaţiei Pro Patrimonio.

Colecţia Honest Goods îmbogăţită

Aceleaşi resurse culinare şi elemente din viaţa Mariei Cantili Golescu vor fi totodată baza realizării unei noi colecţii de obiecte Honest Goods dedicate acestor descoperiri. Copii şi adulţi deopotrivă vor experimenta de-a lungul proiectului reţete şi poveşti asociate lor prin jocuri, concursuri, provocări şi proiecte practice.

Obiectele vor fi realizate în spiritul colecţie existente de obiecte Honest Goods, folosind materiale şi meşteri locali, cu proiecte pregătite de doi designeri. Obiectele astfel rezultate vor fi prezentate în cadrul paginii dedicate de obiecte Honest Goods, fiecare dintre acestea conţinând în prezentare reţeta de influenţă.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.