Trilogia despre Donald Trump scrisă de jurnalistul Bob Woodward se va încheia cu volumul intitulat „Peril”, despre modul în care fosta administraţie a gestionat pandemia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cartea reputatului jurnalist al The Washington Post va urma „Fear” şi „Rage” şi va include secţiuni despre primele luni ale preşedinţiei lui Joe Biden, potrivit editurii Simon & Schuster, citează The Guardian.

Woodward lucrează de cinci decenii la The Washington Post. În anii 1970, împreună cu jurnalistul Carl Bernstein a contribuit la realizarea investigaţiilor care au condus la demisia preşedintelui Richard Nixon. A fost de două ori premiat cu Pulitzer.

„Peril” (pericol, n.r.) este o co-producţie, de această dată cu Robert Costa, de asemenea membru al redacţiei The Washington Post.

Noua carte urmează să apară pe 21 septembrie şi, potrivit editurii, va dezvălui pentru prima dată cum modul în care Trump a gestionat pandemia provocată de SARS-CoV-2 şi alte probleme au reprezentat mai mult decât doar o criză politică naţională.

Volumul este bazat pe mai mult de 200 de interviuri, jurnale, ordine secrete, transcrieri de convorbiri, e-mail-uri şi alte înregistrări guvernamentale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.