Televiziunea publică va organiza un teledon şi va difuza mai multe emisiuni speciale în sprijinul campaniei de subscripţie lansată de Guvernul României pentru cumpărarea sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, realizată de Constantin Brâncuşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La emisiuni vor fi invitaţi să participe toţi cei care doresc să contribuie la achiziţionarea creaţiei lui Brâncuşi, informează TVR.

Demersul TVR vine în întâmpinarea apelului lansat de Guvernul României către televiziuni, în vederea sprijinirii strângerii fondurilor necesare achiziţiei.

Executivul a hotărât, în cadrul şedinţei din 27 mai, ca la campania de colectare a fondurilor pentru achiziţia operei de artă să poată fi implicate şi entităţi de drept privat. În urma acestei decizii, Guvernul a lansat o invitaţie publică posturilor de televiziune de a organiza teledonuri pentru sprijinirea subscripţiei naţionale.

”În acord cu rolul său de promotor al valorilor naţionale, Televiziunea Română răspunde pozitiv la apelul lansat de Guvern. Astfel, TVR îşi asumă contribuţia activă la păstrarea şi consolidarea patrimoniului cultural naţional, ca parte a misiunii sale publice”, au transmis reprezentanţii TVR.

Teledonul şi emisiunile speciale dedicate acestui proiect vor fi transmise şi pe TVR Internaţional.

Executivul a adoptat, 30 martie, o Ordonanţă de Urgenţă prin care este reglementată procedura de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, donaţiile urmând să fie deduse din impozitul datorat de către persoanele care vor contribui.

Pe 11 aprilie, Ministrul Culturii a anunţat demararea subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi ”Cuminţenia Pământului”, campania urmând să se încheie în data de 30 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.