O parte din bunurile arheologice recuperate de către poliţiştii tulceni în ultimii ani vor fi expuse la Muzeul de Istorie şi Arheologie, în cadrul expoziţiei Patrimoniul Pierdut, aceasta urmând să fie deschisă sâmbătă, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al IPJ Tulcea, în urmă cu 15 ani, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea – Serviciul Investigaţii Criminale a fost înfiinţat un compartiment numit Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional, pentru a desfăşura activităţi privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor din domeniul protejării patrimoniului cultural naţional.

“În perioada 2015 - 2017,  pe acest domeniu au fost înregistrate peste 50 de fapte penale şi contravenţionale care aduc atingere patrimoniului cultural naţional, mobil şi imobil, în special infracţiuni la regimul protejării patrimoniului arheologic şi cele privind imobilele monument istoric”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

Astfel, poliţiştii tulceni au reuşit recuperarea a 1.890 de bunuri culturale mobile - bunuri arheologice (antice şi medievale) şi obiecte de cult, provenite din activităţi infracţionale şi contravenţionale. De asemenea, au fost confiscate opt detectoare de metale deţinute sau folosite ilegal.

“Bunurile arheologice confiscate provin din activităţi de «braconaj arheologic», utilizarea detectoarelor de metale ilegal in zone protejate arheologic, nepredarea in termenul prevăzut de lege a bunurilor arheologice descoperite întâmplător, activităţi de trafic cu bunuri arheologice”, a mai precizat sursa citată.

Bunurile arheologice recuperate au fost predate Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea - Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea, pentru a intra in colecţiile acestei instituţii şi a fi valorificate muzeistic.

De asemenea, detectoarele de metale confiscate au fost predate instituţiei muzeale, pentru a fi folosite în munca de cercetare.

Poliţiştii tulceni au remarcat în ultima perioadă o creştere a infracţiunilor care aduc atingere patrimoniului din cauza creşterii numărului de posesori autorizaţi de detectoare de metale, încurajării “căutătorilor de comori” de către unele instituţii muzeale, dar şi din cauza cererii mari de artefacte de pe piaţa externă.

Astfel, sâmbătă, 20 mai, la Muzeul de Istorie şi Arheologie, la ora 18,30, în cadrul evenimentului naţional Noaptea Muzeelor, va avea loc deschiderea expoziţiei Patrimoniul Pierdut în cadrul căreia vor fi expuse o parte din bunurile arheologice recuperate de poliţiştii tulceni în ultimii ani.

La nivel naţional, judeţul Tulcea se situează pe locul 4 (ca număr şi importanţă a siturilor arheologice), după judeţele Hunedoara, Alba şi Constanţa.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.