Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB) a transmis, miercuri, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că, prin moartea lui Radu Beligan, lumea teatrului a pierdut ”un actor unic, mentorul a zeci de generaţii şi idolul a mii de spectatori”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aflăm, cu tristeţe, că azi, la 20 iulie 2016, suflul Maestrului s-a stins. Lumea teatrului pierde nu doar un actor unic, ci şi pe mentorul a zeci de generaţii, pe idolul a mii de spectatori – adevărat simbol al artei teatrului. Dar nu, Meşterul nu a plecat dintre noi ! S-a retras doar să se odihnească puţin, pentru a pregăti un nou rol”, au transmis reprezentanţii TNB.

Ei au amintit că în urmă cu trei ani, cu prIlejul aniversării sale de 95 de ani, Radu Beligan constata: ”Cu cât tortul nostru de aniversare are mai multe lumânări, cu atât mai puţin suflu avem ca să le stingem”.

”Tot ceea ce a construit de-a lungul extraordinarei sale cariere de mare artist al scenei, toate rolurile şi personajele întruchipate de-a lungul vieţii, pe scenă, pe ecranele de film şi televiziune sau în cabinele radioului ne vor ajuta să-l simţim mai viu ca niciodată în memoria noastră afectivă”, au mai transmis reprezentanţii naţionalului bucureştean.

Actorul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, membru de onoare al Academiei Române, a murit, miercuri, la Spitalul Elias, în urma unui stop cardio-respirator.

Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.