Perioada de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Şerban” pentru publicistică, presă, critică de film şi cineaşti, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a fost extinsă până pe 27 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bursa iniţiată în memoria regretatului critic de film are o valoare de 2.500 de euro. 

Anul acesta se împlineşte un deceniu de la decesul lui Alex. Leo Şerban, unul dintre cei mai apreciaţi critici de film din România, personalitate unică în peisajul cultural românesc.

„Mă bucur să fiu alături şi în acest an de cel mai important festival de film din regiune şi să susţin oamenii creativi şi talentaţi din România. Conceptual Lab continuă în 2021 să fie un promotor şi susţinător al proiectelor curajoase şi un partener important al industriilor creative. Credem că industria cinematografică din România are nevoie de toată atenţia noastră, iar Bursa «Alex. Leo Şerban» este parte din misiunea noastră de a susţine iniţiativele artistice”, a transmis într-un comunicat Theo Nissim, fondator Conceptual Lab.

Ajunsă la a şaptea ediţie, bursa este dedicată cineaştilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, dar şi jurnaliştilor şi criticilor de film cu vârsta de până la 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj - ficţiune sau documentar - aflate în dezvoltare sau pre-producţie şi proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc).

Dosarele de aplicaţie trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivaţie şi CV-ul participantului. Acestea pot fi înscrise până pe 27 iunie, prin completarea formularului disponibil pe site-ul festivalului.

Câştigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 20-a ediţii. TIFF îşi propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează.

Bursierul ediţiei din 2020 a fost Alexandra Tănăsescu, fondatoarea platformei culturaladuba.ro. O menţiune specială pentru un proiect editorial i-a fost oferită criticului de film Victor Morozov, pentru volumul „Peste graniţă. Cinema-ul românesc în context transnaţional”.

O altă menţiune specială, în valoare de 1.000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim şi TIFF, va recompensa performanţa unui actor român cu vârsta sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2020. Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiat actorul Cristi Popa, pentru rolul din „Monştri.”  (r. Marius Olteanu).

Bursa „Alex. Leo Şerban”, iniţiată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF. Dacă la primele trei ediţii, bursa era adresată exclusiv tinerilor jurnalişti şi critici de film, câştigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative, începând din 2018 se adresează deopotrivă regizorilor şi scenariştilor.

Cea de-a 20-a ediţie a TIFF va avea loc între 23 iulie şi 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor impuse în contextul epidemiologic actual.

Conceptual Lab by Theo Nissim are ca misiune principală susţinerea industriilor creative şi promovarea proiectelor culturale relevante pentru public. Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF, Festivalul Tânăr de la Sibiu, Ceau Cinema Timişoara, Bucharest International Dance Film Festival sunt câteva din evenimentele în care Conceptual Lab se implică activ în ultimii ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.