Înscrierile pentru o nouă ediţie a Consursului Naţional de Dramaturgie încep în 22 martie, a anunţat Teatrul Naţional din Timişoară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concursul Naţional de Dramaturgie este o competiţie iniţiată de Ministerul Culturii în anul 2004. Din 2005, Teatrul Naţional a preluat organizarea acestui concurs, în siajul preocupării sale pentru evoluţia spectacolului pe text de teatru românesc, obiectiv urmărit cu prioritate în ediţiile succesive ale celui mai important festival din România dedicat dramaturgiei naţionale în expresiile sale scenice.

Tema CND 2021 este solidaritate, un concept extrem de vast pe care sperăm ca autorii să îl exploateze din toate perspectivele.

Juriul CND 2021 este format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (preşedintele juriului), criticul de teatru Călin Ciobotari (membru) şi Codruţa Popov, consultant artistic (membru).

Criteriile de evaluare sunt: originalitatea subiectului, coerenţa situaţiilor scenice şi adresabilitatea textului. 

Propunerile vor fi trimise în plic, pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România. Pe acest plic nu se notează numele expeditorului. Acesta va conţine: textul dramatic (cu diacritice), în format print sau digital (stick sau dvd); alt plic, de dimensiuni mai mici, sigilat, pe care este notat titlul textului propus. În interiorul acestuia se vor afla numele şi datele de contact ale autorului.

Concursul se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanţi sau consacraţi, din România sau din diaspora.

Textele făcute publice anterior începerii concursului (montate, publicate, înregistrate audio etc.) şi înscrise în concurs ca proiecte vor fi respinse, inclusiv propunerile înscrise în concurs sub pseudonim.

Înscrierile care conţin coordonatele autorilor altfel decât este prevăzut în condiţiile de regulament, vor fi descalificate. Propunerile transmise nu sunt returnabile.

Premiul CND este în valoare de 2.000 de lei - drepturi de autor pentru crearea şi reprezentarea pe scenă sau on-line a unui spectacol pe textul câştigător. Toate cele patru texte finaliste vor fi publicate în volum.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.