Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 25-28 iunie, Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. La sărbătoarea, cunoscută şi ca Sânpetru de vară sau Moşii de Sânpetru, timp de patru zile, vor fi organizate activităţi, momente muzical-coregrafice, demonstraţii meşteşugăreşti şi lansări de carte.
Cei care vor trece pragul muzeului vor afla că, pe lângă prăznuirea celor mai cunoscuţi apostoli ai lui Iisus, morţi în timpul prigoanei împotriva creştinilor a împăratului roman Nero, data de 29 iunie este legată şi de multe obiceiuri şi credinţe agrare. Această sărbătoare creştină marchează jumătatea verii agrare şi a secerişului, Sfântul Petru fiind patronul agriculturii şi stăpânitor al grindinii, dar şi al lupilor şi păzitor al porţilor Raiului, unde hrăneşte animalele sălbatice, fapt pentru care sărbătoarea mai este cunoscută în popor şi sub numele de Sărbătoarea lupilor. Cei doi Sfinţi Apostoli sunt totodată şi ocrotitorii celor lipsiţi de libertate, protectori ai închisorilor.
Sâmbătă, 27 iunie, la Scena Dumitru, de la ora 13.00, vor evolua: Alexandru Lilea şi Taraful Rapsozii din Valea Dunării, Florin Ologeanu - rapsod popular (Teleorman), Ştefania Şirin Narenji (Constanţa), Doina Lavric. De la ora 15.30, Raluca Diaconu va lansa volumul de poezii "Cu glasul sufletului". Invitat la eveniment este Ansamblul folcloric Izvoraşul (Prahova).
Duminică, 28 iunie, de la ora 13.00, la Scena Dumitra, are loc evenimentul "Cântec, joc şi voie bună" cu grupul folcloric bărbătesc Doruri muscelene (Argeş), Taraful lui Enache de la Morunglav, Gabriel Dumitru - Piteşti (Argeş), Maria Băndoiu - Scoarţa (Gorj) şi Ansamblul folcloric Izvoarele Borcutului din Neamţ, al Asociaţiei Culturale "Izvoarele Borcutului". Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai.
Aleile muzeului vor găzdui creaţii ale meşterilor populari şi produse tradiţionale.




























