Tapiseria de la Bayeux - A fost semnalată o „ruptură a două fire” după transferul la Londra, potrivit ministrului Culturii

Tapiseria de la Bayeux - A fost semnalată o „ruptură a două fire” după transferul la Londra, potrivit ministrului Culturii

O „ruptură a două fire” a fost constatată pe Tapiseria de la Bayeux după transferul acesteia la Londra, fără însă ca starea generală a acestei broderii din secolul al XI-lea să fie afectată, a declarat vineri ministrul francez al Culturii, Catherine Pégard.

La jumătatea lunii iulie, tapiseria a traversat Canalul Mânecii în cadrul unei călătorii extrem de riscante pentru această capodoperă de aproape 70 metri lungime. Ea a fost transportată la British Museum din Londra, unde urmează să fie expusă publicului începând cu 10 septembrie, în cadrul unui împrumut istoric decis de preşedintele francez Emmanuel Macron.

La scurt timp după sosirea sa în capitala britanică, primele constatări nu au evidenţiat „nicio alterare vizibilă” a operei, a declarat atunci pentru AFP Ministerul Culturii din Franţa.

O evaluare mai detaliată, realizată ulterior de experţi francezi şi britanici, a confirmat „absenţa unor deteriorări majore”, menţionând totodată „mici fisuri uşoare în două zone”, potrivit primelor concluzii publicate de ziarul La Croix.

„S-a semnalat ruperea a două fire pe o lungime de 70 metri dintr-o tapiserie”, a confirmat doamna Pégard la postul de radio RTL. „Aşadar, este adevărat că a fost examinată cu o atenţie deosebită; a durat mult timp, deoarece experţii au examinat-o centimetru cu centimetru”.

„Aşadar, pot să vă spun că astăzi, dacă afirmăm că se află în aceeaşi stare la sosirea la Londra în care se afla înainte de a pleca din Bayeux, cred că nu greşim prea mult”, a adăugat ministrul. 

Transferul istoric de la Bayeux, din Normandia (vest), le-a provocat emoţii puternice experţilor şi apărătorilor patrimoniului din Franţa, care se temeau de o deteriorare ireversibilă a acestei opere fragilizate de trecerea anilor.

Miercuri, preşedintele Macron s-a deplasat la Londra pentru a vizita, în avanpremieră şi alături de regele Charles al III-lea, expoziţia dedicată Tapiseriei de la Bayeux şi pentru a celebra legăturile dintre cele două ţări.

Tapiseria trebuie să se întoarcă în Franţa în iulie 2027 pentru a reveni la Muzeul din Bayeux, unde urmează să fie supusă unei restaurări amânate de mai multe ori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră