Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat, joi seară, la Cluj, că se bucură că organizatorii Electric Castle au acceptat să susţină campania ”Cuminţenia Pământului” şi a adăugat că ”donaţia este o formă de participare, de existenţă” şi că deocamdată nu s-a gândit să prelungească perioada campaniei, sperând ”să fie o reuşită”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Corina Şuteu a ajuns, joi, la Castelul Banffy din localitatea clujeană Bonţida, unde are loc Festivalul Electric Castle.

Ea a afirmat că Electric Castle este ”un festival splendid”, care combină patrimoniul şi cultura alternativă.

”Mă bucur foarte mult să vin aici pentru campania Cuminţenia Pământului şi mă bucur că Electric Castle a acceptat să susţină această campanie. Am văzut acum că în fiecare bar putem face donaţii. Pentru mine e şi o formă de a spune că eu cred că ministrul Culturii trebuie să fie şi ministrul culturii alternative şi pentru mine este important pentru că întotdeauna am fost o susţinătoare a artelor emergente. Mi se pare că Electric Castle este un festival splendid şi el combină ceva care ne-am visat întotdeauna să avem: patrimoniu şi cultură alternativă. Am vizitat spaţiile acestea splendide, care într-o zi vor deveni galerii de artă, vor găzdui artişti, laboratoare, rezidenţe şi sunt sigură că este un semnal extraordinar. Abia aştept să mă scufund în festival. Ştiu că undeva în mulţime este şi Adrian Ghenie, Mihai Pop, Ciprian Mureşan, Tudor Giurgiu şi alţi mulţi clujeni. După părerea mea, Clujul rocks”, a spus Şuteu.

Ea a declarat că va rămâne la festival pentru a vedea concertul formaţiei Sigur Ros şi a apreciat gestul unor copii orfani din Piatra Neamţ care au donat câte un leu pentru opera ”Cuminţenia Pământului”.

”Aştept să îi văd pe Sigur Ros în seara asta. Donaţia este o formă de participare, de existenţă şi pentru fiecare dintre noi, a dona reprezintă altceva. Îmi confirmă ceea ce cred, că pentru campania Cuminţenia Pământului e un gest despre participare şi despre prezenţa în spaţiul public în mod evident, concret. Pot să doneze prin brăţările pe care le au în festival, la orice bar din locaţie. Unii nu vor dona prin brăţară. Deocamdată, nu ne-am gândit să prelungim perioada campaniei, ci sperăm să fie o reuşită”, a mai spus Corina Şuteu.

Ministrul Culturii a făcut turul castelului alături de Csilla Hegedüs, fost ministru al Culturii în perioada noiembrie-decembrie 2014, în prezent peşedinte al Fundaţiei Transilvania Trust, care se ocupă de restaurarea obiectivului.

”A fost o plăcere să îi spun bine aţi venit succesoarei mele la Ministerul Culturii, este al doilea ministru care participă la Electric Castle, după mine. I-am spus problemele noastre pentru pentru că Guvernul ne-a exclus de la fondurile europene, problemele legate de finanţarea restaurării castelului şi despre faptul că nu avem nici cofinanţare la proiectele noastre europene. Până acum am reuşit să adunăm în jur de 2,5 milioane de euro, dar mai avem nevoie de şapte milioane”, a spus Csilla Hegedüs.

El a făcut apel la cei prezenţi la festival să doneze şi pentru opera ”Cuminţenia Pământului”, dar şi pentru restaurarea castelului.

”Rugăm pe cei care participă la festival să doneze nu doar pentru Cuminţenia Pământului. Este o onoare să fim asociaţi cu Brâncuşi, dar sperăm să doneze şi pentru restaurarea castelului. Electric Castle a contribuit cu mulţi bani, deci reuşim să facem în jur de două luni de restaurare din banii primiţi de la EC. Ei sunt singurii care finanţează restaurarea castelului în momentul de faţă”, a mai spus Csilla.

Festivalul Electric Castle se desfăşoară în perioada 14-17 iulie la Castelul Banffy din localitatea clujeană Bonţida, unde vor concerta artişti renumiţi din industria muzicii electronice, precum Skrillex, Sigur Ros sau Paul Kalkbrenner.

”Anul acesta putem spune că ne-am reinventat pentru că avem o suprafaţă aproape dublă pe care festivalul se desfăşoară. Numărul celor care au lucrat la organizare este şi el aproape dublu, fiind vorba de peste 350 de oameni şi pentru cei care vin aici, Electric Castle poate fi un prilej de descoperiri muzicale. Ei pot să asculte aici artişti pe care poate nu îi ştiau, dar pe care sigur îi vor avea în playlist începând de luni. Avem o campanie denumită Unofficial Parteners prin care firmele care vor da luni liber angajaţilor devin parteneri neoficiali ai noştri. Adică ei nu apar pe afişe, dar o să fie iubiţi şi vor creşte moralul fără să mărească salariul, pentru că lunea de după Electric Castle e mai bine să fie liber. În timpul zilei, participanţii pot urca cu un balon cu aer cald, pot găsi zone răcoroase în care să asculte muzică de pe vinil, pot face sărituri pe o pernă gigantică cu aer sau pot experimenta labirintul nostru. Sunt o mulţime de activităţi pentru toată lumea”, a declarat Andrei Aroneţ, purtătorul de cuvânt al evenimentului.

Sub îndemnul ”Vino la festival, distreaz-te şi donează”, organizatorii Electric Castle susţin campania ”Cuminţenia Pământului”. Cei care vor fi prezenţi la eveniment pot dona pe baza brăţării Electric Castle, pe site-ul brancusiealmeu.ro.

În luna martie, Guvernul României a înaintat o ofertă de achiziţie care a fost acceptată de proprietarii operei, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu. Din suma de 11 milioane de euro, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională.

Conturile sunt deschise până la 30 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.