Realitatea Virtuală (VR) ar putea deveni o industrie în valoare de 5 miliarde de dolari până în anul 2021 în Statele Unite ale Americii, cu o creştere anuală medie de 64% în următorii cinci ani, potrivit unui studiu citat de The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Studiourile deja plănuiesc ca spectatorii să urmărească filme cunoscute precum ”Planeta maimuţelor/ Planet of the Apes” şi ”Marţianul/ The Martian” într-un nou mod, intrând în rolul unei maimuţe, respectiv în rolul lui Matt Damon, prin intermediul realităţii virtuale.

”Nu există iTunes pentru conţinutul nostru VR deocamdată, dar, potrivit estimării noastre, un astfel de magazin ar urma să apară în aproximativ trei ani”, a spus Christopher Vollmer, partener la PricewaterhouseCoopers (PwC), compania care a realizat studiul.

Realitatea virtuală va genera aproape o jumătate din sumele generate de box office, care va cunoaşte o creştere de 1,2%, până la 11,2 miliarde de dolari până în 2021, potrivit raportului anual Entertainment & Media Outlook, care include pentru prima dată VR.

Deşi jocurile video sunt considerate la îndemână pentru VR, materialele video vor reprezenta partea mai importantă a business-ului.

Compania 21st Century Fox, care a creat studioul FoxNext VR în ianuarie, este unul dintre cei mai activi participanţi. A lansat un material VR de promovare a proiectului ”War for the Planet of the Apes”, care va fi lansat pe 14 iulie. În acest proiect, spectatorul va deveni o maimuţă.

Compania a încheiat un parteneriat cu RSA Films pentru un material de promovare a proiectului ”Alien: Covenant”, care a fost vizualizat de 4 milioane de ori.

FoxNext lucrează, de asemenea, la versiuni comerciale ale materialelor video ”Apes” şi ”Alien” VR, şi a lansat experienţa VR ”The Martian”, pentru care spectatorii au plătit câte 9,99 de dolari pentru a juca virtual rolul interpretat de actorul Matt Damon în filmul ”Marţianul/ The Martian” (2015).

”VR va continua să se dezvolte şi să fie adoptat într-un ritm accelerat. Le oferă cineaştilor o pânză nesfârşită pentru a spune poveşti şi le oferă consumatorilor ceea ce şi-au dorit: experienţe mai captivante”, a spus Brendan Handler, manager general al studioului FoxNext VR.

Fox Home Entertainment impune un preţ de 14,99 de dolari pentru versiuni VR a unor filme mainstream cumpărate prin intermediul Oculus Video al Facebook, care le permite fanilor să îşi folosească telefoanele mobile, cuplate la Samsung Gear VR, pentru a viziona filme precum ”Greu de ucis/ Die Hard” şi ”Omul pasăre/ Birdman” pe ecrane virtuale gigante, într-un cinematograf la 360 de grade.

Imax a lansat un model prin care consumatorii pot viziona conţinut de scurtă durată în scaune care se mişcă şi vibrează conform acţiunii de pe ecran. La centrul Imax de experienţă VR, aflat într-o clădire din Los Angeles, clienţii plătesc 12 de dolari de persoană pentru a viziona primul episod din serialul animat ”Raising a Rukus”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.