Evenimentul-manifest Street Delivery nu va putea aduna mii de oameni pe stradă anul acesta, ci va genera proiecte-insulă, răspândite în tot oraşul, sub umbrela unei teme comune, „ReSoluţii”, în weekendul 3 - 5 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Street Delivery îi provoacă pe oameni să găsească noi metode de recuperare a spaţiului public. Evenimentul invită la poveşti din izolare şi rezoluţii de după, sub formă de jurnale, intervenţii în oraşe, exprimări artistice, campanii sociale şi proiecte comunitare care să redefinească spaţiile comune şi să readucă la viaţă cartierele.

„Acum trei luni anunţam tema Street Delivery 2020: «Oraşe pentru climă». Pe atunci, impactul oraşelor asupra mediului era subiectul cel mai urgent, iar viziunea macro era necesară. Între timp, chiar dacă schimbările climatice sunt la fel de acute, pandemia ne-a împins să privim altfel vecinătatea şi să redescoperim un peisaj micro pe care suntem nevoiţi să-l regândim şi să-l reconstruim pentru a face faţă noii realităţi”, a transmis Dorothee Hasnas de la Ordinul Arhitecţilor din România.

Astfel, Street Delivery 2020 ia forma unui eveniment-puzzle, răspândit în tot oraşul şi recompus online. Comunităţile vor fi provocate să găsească soluţii de convieţuire care să le facă viaţa în cartier mai bună, mai plăcută şi mai pregătită pentru situaţii de criză.

„Cu această ediţie ne propunem să redeschidem cartierele pentru oameni păstrând distanţa fizică, dar aducând comunităţile mai aproape. Le provocăm să lucreze împreună pentru a-şi redefini vecinătatea. Gândim soluţii de convieţuire care să  facă viaţa în cartier mai bună, sustenabilă, mai pregătită pentru viitoare crize. Pentru că rezoluţiile personale din izolare pot deveni soluţii la problemele comunităţii în care trăim. ReSoluţii pentru oraş”, a spus Timea Honţ, coordonatoare Street Delivery.

Ca în fiecare an, Street Delivery a deschis un apel de proiecte care să (re)împrietenească locuitorii cu cartierele lor. Proiectele pot fi înscrise şi pot fi propuse pentru un anumit loc sau pot avea un concept general care, ulterior, să fie poziţionat în spaţiu.

Proiectele pot fi înscrise în categoriile: activare urbana, cultură participativă, intervenţie artistică, apropiere comunitară, memorie colectivă.

Zece proiecte vor primi câte 500 de euro. În funcţie de anvergura acţiunilor, echipa organizatorică va ajuta proiectele cu idei, contacte şi logistică. Majoritatea proiectelor vor putea fi urmărite online, într-un program special de transmisiuni live, pe parcursul întregului weekend.

Proiectele pot fi înscrise până pe 15 iunie. Cele selectate de echipa Street Delivery vor fi anunţate până pe 22 iunie.

Street Delivery este un eveniment-manifest pentru recuperarea spaţiului public, iniţiat în 2006 de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România. În 2020, Street Delivery va avea loc în 10 oraşe: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea, la Chişinău.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.