Statueta ”Cap de copil“ realizată de Constantin Brâncuşi va fi expusă, sâmbătă noapte, la Muzeul de Artă Veche Apuseană ”Ing. Dumitru Furnică-Minovici“ al Academiei Române

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Opera lui Brâncuşi va fi expusă vreme de 10 ore, în intervalul 16.00-02.00. Acesul este gratuit şi se asigură ghidaj de specialitate, informează instituţia.

Statueta a fost realizată de Constantin Brâncuşi în perioada sa pariziană de creaţie şi atestă stilistic influenţa pe care Auguste Rodin a exercitat-o asupra sculptorului român. Iniţial, lucrarea – bronz patinat, datat 1906, de mici dimensiuni (36 x 26 x 8 cm) – a aparţinut colecţionarului Victor N. Popp, care a obţinut-o la Paris, la scurtă vreme după organizarea unei subscripţii în favoarea sculptorului, aflat la acea vreme în condiţii economice precare.

În 1956, când a fost expusă în cadrul expoziţiei omagiale la Muzeul de Artă al României, ea figura deja în colecţia George Oprescu. Academicianul Oprescu a donat Academiei Române locuinţa sa din strada Clunet, nr. 16, împreună cu o valoroasă colecţie, între obiectele de artă numărându-se şi statueta lui Constantin Brâncuşi.

Expunerea acestei lucrări la Noaptea Muzeelor 2017 anticipează deschiderea Muzeului de Artă ”Academician George Oprescu“ al Academiei Române, la finele acestui an, după încheierea lucrărilor de restaurare executate la imobil. 

Statueta ”Cap de copil“ este una dintre puţinele lucrări ale lui Constantin Brâncuşi aflate în România, fiind înscrisă în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Mobil (2013/24.01.2005). Ea va reintra în circuitul expoziţional public odată cu inaugurarea Muzeului de Artă ”Oprescu“ al Academiei Române. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.