Actorul Ingo Rademacher, star al serialului „General Hospital” concediat în noiembrie după ce nu s-a conformat regulilor de producţie ABC privind vaccinarea anti-Covid, a dat în judecată televiziunea, acuzând că a fost discriminat, relatează The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rademacher spune că nu se vaccinează anti-Covid din motive religioase.

El a deschis acţiunea juridică luni, la Curtea Superioară din Los Angeles, unde a depus o plângere în care este precizat că reţeaua de televiziune a refuzat să îi permită obiecţiile religioase.

ABC este una dintre numeroasele companii din industria divertismentului şi nu numai care impun angajaţilor să fie vaccinaţi anti-Covid.

Rademacher a spus că a cerut o scutire din motive religioase şi că a fost subiectul unui „interogatoriu de jumătate de oră legat de convingerile religioase”.

El a susţinut că are dreptul la „integritate corporală” şi dreptul la „intimitate informaţională”. 

Procesul deschis de el are obiectivul de a trage la răspundere ABC pentru discriminare.

Actorul care a jucat rolul Jasper “Jax” Jacks în „General Hospital” va avea de parcurs un complicat traseu legal. În timp ce a depus plângerea, Curtea Supremă a refuzat să intervină în cererea statului New York ca lucrătorii sanitari să fie vaccinaţi indiferent de obiecţiile religioase. Trei dintre judecătorii conservatori au votat pentru preluarea cazului, însă înalta curte a refuzat să intervină împotriva obligativităţii vaccinării.

Procesul lui Rademacher încearcă să descrie vaccinarea drept controversată, însă, în timp ce varianta omicron a coronavirusului se extinde, mai mult de 80% dintre persoanele cu vârste de peste 12 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.