Spectacolul ”Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză” de Matei Vişniec, improvizaţie semnată de actriţa Ioana Crăciunescu, va fi prezentat la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, marţi, de la ora 19.30.
Intrarea la spectacolul ”Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză” este liberă, în limita locurilor disponibile, informează MNLR.
Evenimentul face parte din seria de spectacole inspirate din opere ale unor autori din literatura română modernă şi contemporană, MNLR continuând proiectul cultural ”Marţi în ALBnegru”, în colaborare cu Fundaţia Ioana Crăciunescu Urgent.
”Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză” va mai avea o reprezentaţie pe 20 iunie, de la ora 19.30.
Potrivit afişului ”Marţi în ALBnegru”, programul evenimentelor continuă, pe 27 iunie, de la ora 19.30, cu spectacolul ”Scrisori către Doti”, de Radu Stanca.
Ioana Crăciunescu este actriţă de teatru şi cinema, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor români, a UCIN şi UNITER, şi a jucat pe scenele marilor teatre pariziene.




























