Spectacolul „În oglindă”/ „Im Spiegel” de Radu F. Alexandru va fi jucat la Teatrul Pygmalion din Viena, vineri, de la ora 19.30, în prezenţa autorului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În regia lui Tino Geirun, spectacolul face parte din repertoriul Teatrului Pygmalion şi îl are în distribuţie pe actorul Philipp Kaplan, iar traducerea în limba germană a piesei de teatru a fost realizată de Alexandru Toderaşcu şi Tino Geirun.

Piesa face parte din volumul „Ultima dorinţă. Comédii” de Radu F. Alexandru, publicat în anul 2018 la editura Polirom, care a obţinut Premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române pentru anul 2018 şi Premiul „Cartea de teatru a anului 2018” oferit de Uniunea Scriitorilor din România.

„Orice premieră este o bucurie şi un motiv de emoţie. Spectacolul din această seară nu face excepţie, ba din contră, are note care îi dau un caracter cu totul aparte. Prima: este vorba de o «premieră mondială». Piesa nu a fost pusă încă în scenă în România. Teatrul Naţional din Cluj, constrâns de măsurile impuse de pandemie, a fost obligat să meargă pe varianta on line - scena fiind închisă. A fost, şi continuă să fie, o propunere de succes. A doua notă care mi se pare demnă de reţinut este reîntâlnirea mea cu regizorul Ţino Geirun, care a făcut două spectacole memorabile pe textele mele, în România, înainte de 1989, şi cu dl. Philipp Kaplan, actor de mâna întâi, şi care mi s-a spus că a îmbrăţişat textul cu o dăruire totală. Dacă mai adaug plăcerea de-a fi avut o colaborare exemplară cu ICR Viena se va înţelege, sunt sigur, motivele pentru care aştept cu bucurie şi emoţie spectacolul din această seară. Să bată gongul.” (Radu F. Alexandru)

Radu F. Alexandru s-a născut pe 12 iulie 1943 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Matematică (1965) şi Facultatea de Filozofie (1974), Universitatea din Bucureşti, şi un curs postuniversitar de regie de teatru la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (1983). Este doctor în comunicare audiovizuală, dramaturg, scenarist, prozator, publicist. A fost profesor asociat la UNATC. Senator în legislaturile 1996-2000, 2000-2004, 2008-2012. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedintele Filialei de Dramaturgie. A debutat în 1971 cu volumul de proză „Cu faţa spre ceilalţi”. Volume de teatru: „Buna zi de mîine” (1981), „Mlaştina” (1992), „Nimic despre Hamlet” (1995), „Poveste despre tatăl meu” (2006), „Tsunami” (2008).

Spectacole de teatru, jucate pe scenele teatrelor din Bucureşti (TNB, Bulandra, Teatrul Mic, Nottara, TES) şi din ţară: „Dilema”, „Dinu”, „Saltimbancii”, „Mansarda”, „Iubiri”, „O şansă pentru fiecare”, „Omul care face minuni”, „Privind în jur cu ochi fără lumină”, „Nimic despre Hamlet”, „Domnul Sisif”, „Poveste despre tatăl meu”, „La vita e bella”, „Luminiţa, de la capătul tunelului”. Scenarii de film: „La capătul liniei” (1981), „Punct. şi de la capăt” (1986), „Omul zilei” (1997), „Damen-Tango” (2004), „Second hand” (2005). I s-au decernat numeroase premii şi distincţii pentru dramaturgie, scenariu de film şi publicistică în ţară şi în străinătate.

Teatrul Pygmalion din Viena, a cărui regie artistică este semnată de regizorul de origine română Tino Geirun, promovează prin spectacolele organizate interculturalitatea şi dramaturgia europeană cu puternice accente pe schimbul cultural între România şi Austria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.