Spectacolul “Căpcăuni/Ogres” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu, producţie realizată la Théâtre Ouvert din Paris, deschide joi de la ora 19.00 seria evenimentelor din cadrul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti #4 (12-15 octombrie).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Căpcăuni" propune un voiaj în inima homofobiei într-un moment în care şi o parte din opinia publică din România se aliniază la această tendinţă tot mai prezentă în unele ţări europene, pe fondul obţinerii mai multor drepturi de către diferitele minorităţi. Din Franţa în Rusia şi din Uganda până în Iran - trecând prin Bulgaria, Africa de Sud, Camerun, Grecia, Brazilia, România, Coreea de Sud şi Ţările de Jos - textul se referă la un tip de discriminare care exclude socialmente, care omoară direct sau indirect, care există sub toate formele şi ale cărei forme provoacă durere şi suferinţă.

Piesa este rezultatul unei documentări aprofundate şi pline de empatie, scriitura dramaturgului francez Yann Verburgh fiind apreciată în urma mai multor lecturi de care a beneficiat în perioada de dezvoltare a textului.

“Căpcăuni” a fost publicată de Éditions Quartett, cu o prefaţă semnată de Alexandra Badea, ea însăşi autoare dramatică şi regizoare recunoscută în spaţiul francez.

Spectacolul este alcătuit din 28 de scene, 14 destinaţii, mai multe temporalităţi şi 30 de personaje pentru un grup de 5 actori.

Propunerea dramatică ridică întrebări despre injustiţia şi inegalitatea legată de orientarea sexuală şi, într-un mod mai larg, asupra libertăţii de a iubi şi de a fi iubit.

Spectacolul “Căpcăuni” marchează debutul companiei cu acelaşi nume creată de Yann Verburgh şi Eugen Jebeleanu în urma unei serii de colaborări de succes româno-franceze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.