"2025: Nouameapiesă?", un spectacol interactiv pe un text al dramaturgului Peca Ştefan, cu elemente video live realizate de artista multimedia Cinty Ionescu, ajunge în mijlocul spectatorilor din Târgu Mureş în 9 mai, de la ora 19.00. Spectacolul se va desfăşura la 3g HUB, spaţiu cultural independent ce duce mai departe, odată cu o nouă generaţie, povestea începută în acest loc de Teatrul 74, continuând astfel o tradiţie locală vibrantă - cea a teatrelor independente care funcţionează în acest oraş.
"Nouameapiesă?", o (pseudo)prelegere (anti)performativă (inter)activă bazată pe un text de Peca Ştefan, este un spectacol realizat în cadrul proiectului Narative şi intersecţii performative, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi produs de Asociaţia Narative, şi prezentat într-un turneu ce cuprinde zece reprezentaţii desfăşurate în teatre şi spaţii culturale alternative din mai multe oraşe din ţară: Câmpulung Muscel, Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj, Satu Mare, Timişoara, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamţ şi Sibiu. Următoarele două spectacole din turneu vor avea loc la Cluj-Napoca (la Reactor, pe 13 mai) şi la Satu Mare (pe 21 mai, la Teatrul de Nord).
Intrarea la acest eveniment este gratuită.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Fiecare reprezentaţie este urmată de o întâlnire cu publicul, desfăşurată pe baza unui scenariu-joc şi care provoacă atât audienţa, cât şi echipele teatrelor să exploreze contractul nescris dintre public, teatrul ca instituţie şi lucrătorii din domeniul cultural. La 3g HUB vor fi prezenţi ca invitaţi unul dintre fondatorii teatrului, Andi Gherghe - regizor de teatru şi film cunoscut pe scena locală şi naţională - şi directorul executiv adjunct, Narcis Zamfir.
Ce e de fapt "2025: Nouameapiesă?" Nu, nu e pur şi simplu „o piesă”. Dar e ceva care ar putea fi una. Aşa cum şi-o imaginează cei din sală. Sau un posibil răspuns la nişte întrebări pe care ni le punem cu toţii
În "2025: Nouameapiesă?", artiştii şi publicul intră în dialog ca parte a unui experiment ce deschide limitele a ceea ce numim în mod convenţional „reprezentaţie teatrală”, cu sprijinul audienţei şi al video designului. Textul nu este fix, iar publicul face parte din piesă. Spectacolul este dezvoltat în colaborare cu artista multimedia Cinty Ionescu, care performează live alături de dramaturg.
La fel cum titlul poate fi citit în acelaşi timp ca o interogaţie şi ca afirmaţie, pretextul (şi totodată pre-textul) este o prelegere a autorului despre piesa pe care ar vrea să o scrie. Doar că în timpul lecturii, ceea ce ar trebui să fie un text citit în faţa unei audienţe pasive devine un live performance ce îi implică în egală măsură pe Peca Ştefan - ca autor, cititor, maestru de ceremonii şi performer - şi publicul, acesta din urmă distribuit în rolul de spectator, co-creator, recuzită, actor, critic, dar şi eşantion sociologic, căci în cursul reprezentaţiei cei din sală răspund unor întrebări adresate lor: "Ce te interesează cel mai mult? Ce te doare?".

Spectacolul "2025: Nouameapiesă?" este rezultatul unor interogaţii născute într-o perioadă complicată din viaţa autorului. „Am scris prima schiţă a textului chiar înainte de pandemie, în februarie 2020, când tocmai mă refăceam dintr-un burnout extins, pe parcursul unor săptămâni în care mi-am pus extrem de multe întrebări existenţiale, despre identitatea artistică şi rolul teatrului în general în lumea postadevărului”, spune Peca Ştefan.
„Uneori am impresia că trăim cu toţii într-un colaj absurd de meme-uri, ştiri contradictorii şi frici nedigerate”, spune Cinty Ionescu. „În spectacolul ăsta nu încerc să clarific nimic; mă interesează spaţiul dintre prezenţă şi absenţă, dintre real şi generat. În 2025: Nouameapiesă?, am lucrat cu ideea de vulnerabilitate digitală - ce înseamnă să fii prezent, cu toată fragilitatea ta, într-o epocă în care adevărul se dizolvă rapid, iar imaginea preia controlul.”
Proiectul Narative şi intersecţii performative
Proiectul are trei componente: turneul cu 2025: "Nouameapiesă?" (care include o serie de discuţii-joc, post-spectacol, cu membrii echipei teatrului şi spectatorii), un serial video documentar realizat în comunităţile artistice locale prin care trece turneul, respectiv o serie de ateliere de storytelling.
Serialul documentar "Narative în Km2025", difuzat online şi la TVR Cultural
În ţara în care doar o treime din populaţie a văzut un spectacol de teatru cel puţin o dată în viaţă, proiectul Asociaţiei Narative încearcă să ia şi pulsul scenelor independente, al vieţii din teatrele cu mai puţine resurse, precum şi din universităţile cu profil teatral din ţară, printr-un jurnal video al proiectului: un serial online, Narative în Km2025, care va putea fi văzut în viitor şi la TVR Cultural, partenerul media principal. Acest „road trip” documentar are în centru povestea spaţiilor performative unde se desfăşoară reprezentaţiile, reflectată prin interviuri cu artişti, studenţi, profesori şi critici de teatru, susţinători ai comunităţilor create de şi în jurul locurilor respective.
Episoadele vor fi disponibile pe site-ul www.narative.ro şi vor constitui ulterior baza de creaţie pentru o serie de emisiuni-eseu realizate în colaborare cu TVR.
Atelierele pentru studenţii la teatru
Echipa proiectului susţine şi o serie de ateliere de storytelling participativ, sub titulatura Narative şi (auto)ficţiuni participative, la care sunt invitaţi studenţii şi profesorii facultăţilor de artă teatrală din Cluj, Târgu Mureş şi Timişoara. La Târgu Mureş, atelierul de storytelling participativ se va adresa masteranzilor din programele de scriere dramatică ale Universităţii de Arte de la ambele secţii (română şi maghiară).
Tot ca parte a proiectului, la Târgu Lăpuş se va desfăşura un atelier organizat în parteneriat cu noul Centru de Creaţie pentru Copii şi Adolescenţi stART, un program derulat de Asociaţia Sub Stejar în beneficiul unei comunităţi care nu are acces în mod uzual la evenimente culturale.
Peca Ştefan este una dintre vocile importante ale dramaturgiei româneşti din ultimele două decenii. Dramaturg, performer, facilitator de ateliere şi realizator de documentare video, Peca Ştefan experimentează cu materiale narative de tip imersiv, puse în scenă ca reprezentaţii sau destinate ecranelor, de tip site-specific/oriented sau mixed media/multiplatform, pentru a crea evenimente care implică participarea audienţei.
De multe ori interactive, textele lui investighează adesea istoriile subiective în conexiune cu prezenţa fizică a publicului la evenimentele artistice pe care le organizează. A urmat cursuri de dramaturgie la New York University şi a fost unul dintre rezidenţii programului internaţional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, la Londra, în anul 2005.
Piesele sale au fost produse în peste 20 de ţări din Europa, America de Nord şi America de Sud. În 2010, piesa lui "Wire and Acrobats" (Acrobaţi) a fost selectată printre cele 5 piese de la Berliner Stückemarkt din cadrul Berliner Theatertreffen. Spectacolul "Târgovişte de jucărie" a fost invitat în 2012 la bienala New Plays from Europe de la Wiesbaden. În 2013, Peca Ştefan a fost unul dintre cei 35 dramaturgi europeni invitaţi să scrie pentru ediţia aniversară de 35 de ani a Berliner Theatertreffen Stückemarkt. Din 2015 este partener al PopUp Theatrics din New York. În 2016 şi 2017, a fost fellow al Centrului de Cultură Contemporană din Barcelona (CCCB) în programul Ageing Democracies. Între 2021 şi 2023 a co-creat şi scris trilogia imersivă "Oraşul Paralel" despre şi în cartierele istorice Iosefin, Fabric şi Elisabetin din Timişoara. În 2024 a co-fondat Asociaţia Culturală Narative, împreună cu Cinty Ionescu şi Laurenţiu Bănescu.
În proiectul "Narative şi intersecţii performative", Cinty Ionescu realizează design video cu elemente multimedia live, precum şi documentarea video, şi este co-facilitatoare a atelierelor. Artistă multimedia cu un interes constant pentru experimentul live şi colaborarea interdisciplinară, Cinty a lucrat la peste 40 de spectacole de teatru şi dans şi a susţinut sute de reprezentaţii live, inclusiv colaborări cu muzicieni. Artista şi-a prezentat proiectele, majoritatea cu o componentă live, pe numeroase scene naţionale şi în contexte internaţionale. În 2011 a obţinut Premiul de Excelenţă pentru Video Design în cadrul festivalului Fringe New York City, pentru spectacolul "Nils’s Fucked Up Day" de Peca Ştefan. A iniţiat şi coordonat mai multe proiecte multimedia, printre care "ROMANYEAH!" (performance audio-video), "Urme de distrugere pe Marte" (spectacol multimedia de teatru, Teatrul Odeon Bucureşti), "Între două pastile" (spectacol multimedia de teatru ce foloseşte realitatea augmentată), documentarul interactiv "Faţa ascunsă". Cinty a conceput şi a realizat expoziţii ca "Green Hours Live(s)" (expoziţie imersivă), "Poveşti în bucate" (instalaţie multimedia în cadrul Timişoara 2023 - Capitală Culturală Europeană, 2023), "Ne/Re-văzut" (proiect new media ce foloseşte realitatea augmentată). Este co-fondatoare a Asociaţiei Narative, alături de actorul de teatru şi film Laurenţiu Bănescu şi de dramaturgul şi scenaristul Peca Ştefan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.