Sezoanele 57 şi 58, confirmate pentru serialul „Days of Our Lives”

Sezoanele 57 şi 58, confirmate pentru serialul „Days of Our Lives”

NBC a confirmat că serialul „Days of Our Lives” va fi înnoit cu două sezoane, astfel îşi va menţine statutul de cea mai longevivă producţie a reţelei de televiziune.

Serialul, care a primit de-a lungul anilor patru nominalizări la premiile Emmy, a marcat a 55-a aniversare în 2020, iar în prezent este difuzat sezonul cu numărul 55. Cel de-al 14.000-lea episod a fost difuzat în luna decembrie. 

Cu acţiunea plasată în oraşul fictiv Salem, centrată pe familiile Brady, Horton, Carver, DiMera şi Kiriakise, serialul este cea mai longevivă astfel de producţie a reţelei.

„După mai mult de 55 de ani, suntem încântaţi şi onoraţi să ducem mai departe moştenirea «Days of Our Lives» pentru alţi doi ani”, a spus producătorul executiv Ken Corday, citează Variety.

Serialul este produs de Corday Productions Inc. în asociere cu Sony Pictures Television. Ron Carlivati este principalul scenarist.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră