Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că proiectul construcţiei unui nou sediu pentru Opera din Iaşi reprezintă o prioritate pentru Ministerul Culturii, el precizând că investiţia de 15 milioane de euro va fi realizată cu bani de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul social-democrat Maricel Popa anunţă, într-un comunicat de presă, că s-a întâlnit miercuri cu ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, pentru a discuta despre stadiul proiectului de construire a noului sediu al Operei din Iaşi.

Potrivit lui Popa, ministrul Lucian Romaşcanu l-ar fi asigurat că această investiţie reprezintă una dintre priorităţile sale, iar propunerile transmise de Primăria Iaşi vor analizate cu celeritate pentru identificarea celei mai bune locaţii.

Finanţarea lucrărilor pentru noul sediu al Operei se va realiza cu bani de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 15 milioane de euro.

„Sunt veşti foarte bune. Proiectul ce vizează realizarea unui sediu pentru Opera Naţională din Iaşi face paşi concreţi, având în prezent şi garanţia finanţării acestei investiţii de o reală importanţă pentru Iaşi. Astfel, după comunicarea de către Primăria Iaşi a locaţiilor în care poate fi construit noul sediu al Operei din Iaşi, au fost demarate deja discuţiile în cadrul Ministerului Culturii", a declarat şeful PSD Iaşi, Maricel Popa.

El a explicat că la Iaşi PSD este în opoziţie faţă de PNL, care deţine primăria, dar că "investiţiile stringente ale comunităţii nu trebuie să fie afectate de activitatea politică".

Tot miercuri, primarul Iaşiului Mihai Chirica a explicat că nu a fost decisă încă locaţia pentru noul sediul al Operei, edilul afirmând însă că nu există pericolul pierderii investiţiei.

"O primă locaţie ar fi actualul cinematograf Republica. Se poate face o extindere. O a doua propunere este parcul din zona Elena Doamna, dar este o reţea de galerii acolo. Putem vedea şi alte terenuri, nu neapărat din zona centrală", a afirmat edilul Mihai Chirica.

Opera din Iaşi funcţionează în aceeaşi clădire cu Teatrul Naţional, iar lucrările de renovare au fost finalizate în urmă cu câţiva ani.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.