Scriitorul turc Burhan Sönmez, autorul volumului ”Istanbul, Istanbul”, spune că, vineri seară, în Turcia s-au ciocnit două forte ale răului şi că represiunile făcute de regimul Erdogan, printre care arestările masive şi înlăturarea a aproape 3.000 de magistraţi, reprezintă doar primul pas. Va urma un asalt asupra tuturor celor critici cu guvernul, avertizează Sönmez, care a decis să rămână în Turcia şi, complet nerealist, după cum el însuşi spune, să spere şi să lupte, pentru că societatea turcă ”nu trebuie lăsată politicilor anti-democratice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scriitorul turc Burhan Sönmez, jurnalist şi activist pentru drepturile omului, a fost torturat de poliţie, în 1996, dar a rămas fidel libertăţii de expresie. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, imediat după tentativa de lovitură de stat din Turcia, acesta a mărturisit că a fost suprins de evenimente şi că majoritatea nu se aştepta la un puci: ”Aceasta este natura Turciei. Nu există stabilitate în politică şi în viaţa socială, astfel încât te poţi aştepta ca orice să se întâmple, oricând, în societate, cu armata şi guvernul”.

Din punctul lui de vedere, însă, niciuna dintre cele două forte aflate în conflict, guvernul şi armata, nu e personajul bun: ”Ce este îngrijorător este că două forte ale răului s-au ciocnit, vineri. Prin forţă a răului vreau să spun că ambele părţi sunt rele. Una dintre ele este armata, puciştii, iar cealaltă parte este guvernul, care nu este nici el bun la aplicarea politicilor democratice. Ciocnirea acestor două forte nu va aduce Turciei democraţie, aşa că suntem foarte îngrijoraţi”.

Am salvat sistemul parlamentar, dar asta nu înseamnă că am salvat sistemul democraţia, spune Burhan Sönmez. Pentru acesta un lucru este evident: Erdogan se foloseşte de tentativa eşuată de puci pentru a-şi impune ”politicile, ambiţia personală şi regimul său pro-Islam”.

Chiar dacă  o privire de la distanţă citeşte în desfăşurarea evenimentelor un clivaj în societatea turcă, Burhan Sönmez nu crede că ţara lui se află în pragul unui război civil: ”Nu cred asta, pentru că opoziţia democratică nu e în stradă. Nu vor să lupte cu oamenii. Data trecută, am ieşit în stradă toţi, împreună, acum trei ani, am fost paşnici. Chiar dacă poliţia şi armata au ucis mai mult de 10 persoane şi au rănit 10.000 de protestatari, am rămas paşnici.”.

Ce e mai rău, însă, ar putea să urmeaze abia de aici încolo, avertizează scriitorul turc: ”Erdogan se foloseşte de tentativa de lovitură de stat pentru a scăpa de toată opoziţia, pentru că nu îi place să fie criticat. Într-o singură zi, 10.000 de oameni au fost arestaţi: 2.745 de judecători şi procurori au fost înlăturaţi, puteţi crede asta? Au luat parte cu toţii la lovitura de stat? Nu, e de necrezut. Acum folosesc lovitura de stat ca scuză. Acesta este primul pas”.

Care este pasul doi? Pe reţelele sociale, aminteşte Burhan Sönmez, se discută nume de jurnalişti care vor fi arestaţi, cei mai mulţi dintre ei pro - Fethullah Gülen, conservatori sau din aripa liberală: ”Următorul pas îi va viza pe criticii guvernului, organizaţiile studenţeşti şi cele pentru drepturile omului. Pentru moment, acestea sunt la adăpost, dar pot fi vizate în pasul următor”.

Burhan Sönmez, care este şi colaborator al ziarului cu orientare de stânga BirGün, nu îşi pierde ironia şi speranţa, nici în acest context tulbure pentru Turcia: ”Nu există plictis în Turcia! Există întotdeauna frică şi pericol – dar te obişnuieşti. Luptăm în continuare pentru principiile noastre. Cei ca mine trebuie să continue să îşi exprime valorile democratice. Societatea noastră nu trebuie lăsată politicilor anti-democratice”.

Romanul ”Istanbul, Istanbul”, cel mai cunoscut volum al scriitorului turc, tradus şi în limba română, la Editura Polirom, aduce în prim-plan supravieţuirea, prin poveste, a  prizonierilor care găsesc o alinare a durerii date de tortură, spunând istorii: ” Oamenii aceştia spun poveşti, dar ei au şi credinţă în viitor, încă au vise. Sunt oameni ca mine, care cred în această ţară de ani şi ani. Dacă mă întrebaţi dacă am avut un an bun în ţară, răspunsul este ”Nu”. Fiecare an a fost încă mai rău decât precedentul. Dar asta înseamnă şi că speranţele noastre devin mai mari decât cele din anul trecut, altminteri, nu am putea supravieţui aici”.

În pofida înrăutăţirii evidente a situţiei din Turcia, Burhan Sönmez ştie că este ţara lui şi că va rămâne pe loc: ”Vă voi spune ceva nerealist: sunt încrezător în viitorul ţării mele, altfel aş fi plecat. Sunt încă aici; oamenii ca mine sunt încă aici. Vom duce mai departe apelurile noastre la libertate, egalitate, solidaritate, toleranţă şi pace. Avem nevoie de asta mai mult ca oricând”.

La trei zile de la puciul eşuat, bilanţul victimelor a fost revizuit în creştere, era de 308 morţi - inclusiv 100 de pucişti -, iar eliminarea acestui "virus", promisă de către preşedintele turc, continua din plin.

Potrivit premierului turc Yildirim, 7.543 de suspecţi erau reţinuţi luni, dintre care 6.038 erau militari, 755 de magistraţi şi 100 de poliţişti. Între ei figurează 103 de generali şi amirali, inclusiv doi presupuşi lideri pucişti, generalul Mehmet Disli şi fostul comandant al Forţelor aeriene, generalul Akin Oztürk. Citând Ministerul turc de Interne, agenţia Anadolu a anunţat destituirea a aproape 9.000 de funcţionari din acest minister, inclusiv a aproape 4.500 de poliţişti şi 614 jandarmi.

Preşedintele turc Recep Tayyp Erdogan refuză să excludă posibilitatea condamnării la moarte a mii de oameni arestaţi în urma puciului eşuat din noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un interviu acordat CNN, primul după încercarea unei facţiuni a armatei de a-l îndepărta de la putere.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.