Scriitorul britanic Jonathan Coe, cunoscut pentru romane ca „Ce hăcuială!” (1994) şi „Casa somnului” (1997), a fost invitat, miercuri seară, la „Serile FILIT”, unde a vorbit despre familie şi surse de inspiraţie, despre cărţile preferate, dar şi despre politică şi a încheiat seara cu o sesiune de autografe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Născut în 1961, la Birmingham, Jonathan Coe şi-a început cariera de scriitor la vârsta de opt ani. A scris o poveste care, într-un carnet cumpărat de la librărie, avea 150 de pagini. Familia a fost încântată. Tatăl a luat manuscrisul şi s-a întors cu povestea dactilografiată. „Avea doar 20 de pagini. Fiecare capitol era mai mic de o pagină”, îşi aminteşte Coe.

Ani mai târziu, în care a avut tendinţa de a schiţa poveşti inspirate de ce citea, vedea la TV şi asculta, Jonathan Coe a lansat primul roman - „Femeia întâmplătoare” (1987). Lui i-au urmat „Un strop de dragoste” (1989) şi „Piticii morţii” (1990).

„«Femeia întâmplătoare», care nu este tradus în română, nu este primul roman pe care l-am scris. Mai am alte trei sau patru volume nepublicate”, a spus el la întâlnirea de la Iaşi, care a fost moderată de Marius Chivu.

Coe a publicat unsprezece romane, cel mai recent fiind „Expo ‘58”, care a apărut în 2014.

Opt dintre cărţile sale au fost publicate în limba română şi au apărut la editura Polirom: „Casa Somnului”, „Clubul putregailor”, „Piticii morţii”, „Cercul închis”, „Ce hăcuială!”, „Ploaia înainte să cadă”, „Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim” şi „Expo ’58”.

Este considerat o voce consacrată a literaturii britanice contemporane, caracterizată printr-un umor specific. Spune despre sine că nu este un cinic şi că i-ar plăcea să poată ignora politica şi istoria. Este de părere că satira nu este o cale spre progres. „Oamenilor politici nu le pasă. Faptul că sunt ironizaţi nu îi atinge, nu le schimbă comportamentul. Mă întreb dacă nu cumva, râzând de politicieni, ne eliberăm de frustrările care, altfel, ne-ar determina să trecem la acţiune. Satira încetineşte schimbarea socială în loc să o promoveze”.

În România, scriitorul a fost de patru ori. „Prima dată, în 1996, la şapte ani după Revoluţie, ceea ce mi se pare acum incredibil. Acum mă simt ca un scriitor în vârstă. Săptămâna viitoare, în Italia, voi primi premiul pentru întreaga carieră, iar asta este ca sărutul morţii, e sfârşitul”, a glumit el.

Despre „Casa somnului”, povestea unui bărbat care, îndrăgostit de o lesbiană, decide să facă o operaţie de schimbare a sexului, Coe spune că se bucură că romanul a avut succes în România, pentru că în Marea Britanie această carte nu a fost prea bine primită.

„Acasă mi s-a pus o etichetă cu care mă lupt, aceea a unui scriitor care abordează teme politice, iar «Casa somnului» a fost o tentativă de a scrie altceva”.

Cartea este bazată pe experienţa proprie a scriitorului, însă povestea este „dusă mult mai departe”.

„Evident, nu am făcut o operaţie de schimbare a sexului pentru a avea o relaţie cu o femeie. Este bazată pe o prietenie pasională pe care am avut-o, în facultate, cu o femeie. Ea mi-a schimbat viaţa în multe feluri. Eram disperat să îi fiu aproape şi să o impresionez. Ea era o feministă convinsă, aşa că am devenit şi eu, în anii 1980. Am citit literatură şi teorie feministă. Nu am avut niciodată o relaţie, dar acea educaţie pe care mi-a dat-o a fost foarte importantă şi m-a format ca scriitor”.

Astfel, personajul cărţii sale, în încercarea de a vedea lucrurile din punctul de vedere al unei femei, devine una. „Finalul, când ea îi spune că homosexualitatea a fost doar o fază şi că acum are un prieten - umorul meu sadic -, arată faptul că el şi-a găsit o identitate. Chiar dacă este un fel de glumă nemiloasă, e, după mintea mea, un final fericit”.

Scriitura sa este foarte legată de politică, dar fără a face din ea subiectul principal. „Este important să priveşti înapoi. Nu putem privi în viitor, în termeni politici, în niciun caz în ziua de azi, când în Marea Britanie ca şi înalte părţi ale lumii, politica a devenit imprevizibilă. Nu plănuiesc ca volumele mele să fie o fotografie a anumitor decade. «Clubul putregaiurilor» şi «Cercul închis» au fost concepute ca nişte cărţi personale despre trecerea de la inocenţă la experienţă şi despre speranţe tinereţii şi ce devin ele la maturitate”.

„Expo ’58” este prima carte „istorică” a lui Jonathan Coe. „Scriu despre o perioadă pe care nu am trăit-o. Sunt trei ani înainte de a mă naşte. Când scrii ficţiune istorică ajungi să scrii despre prezent”.

Romanul a fost inspirat de o clădire din Bruxelles, dar şi de povestea de dragoste a părinţilor lui. Este o carte despre atitudinea „detaşată” a Marii Britanii faţă de Europa. „Este un roman despre Brexit - cuvânt pe care mi-am promis că nu îl voi pronunţa azi. Nu cred că Marea Britanie a decis să părăsească UE din motive economice. De fapt, ceea ce vedem este naţionalismul nostalgic. Al englezilor. Pentru că nord-irlandezii şi scoţienii au vrut să rămână, iar nici galezii nu au votat atât de entuziaşti ca englezii”.

„Cred că am folosit satira în puţine cărţi ale mele. Chiar sunt de acord cu Milan Kundera care a spus la un moment dat că satiră şi roman sunt două cuvinte incompatibile, pentru că el numeşte satira o artă care îl împinge pe cititor să fie de acord cu tine, pe când romanul are mai mult de-a face cu ambiguitatea, cu tonuri multiple. De exemplu, nu voi scrie un roman despre Donald Trump, pentru că el este deja un personaj grotesc şi comic. Munca unui scriitor ar fi plictisitoare. Ce ar putea să adauge?”

Jonathan Coe susţine că este interesat să scrie despre evenimente politice recente, dar ca fundal pentru alte poveşti. Brexitul este o „mişcare incomodă” pentru cetăţenii britanici, după ce timp de peste şapte decenii Marea Britanie s-a bucurat de o politică relativ stabilă.

„Este imposibil să ignori politica sau să fii inocent în politică, este mereu în jurul nostru”, a mai afirmat el. „Brexitul nu este un subiect în sine pentru un roman. Un roman vorbeşte despre oameni, despre relaţii, despre destine şi alegeri individuale”.

Jonathan Coe scrie, în prezent, un roman a cărui acţiune are loc în anii de după 2010 şi care cuprinde şi Brexitul. „Este, de fapt, o poveste despre un mariaj, care pare un subiect mult mai potrivit pentru o carte”.

Scriitorul a vorbit şi despre legătura dintre umor şi cărţile mari. „Mi-e greu să găsesc o carte care îmi place şi care să nu aibă umor. Are de-a face cu ideea de a reflecta totalitatea experienţei umane. Este adevărat, când sunt date premii literare sunt recompensate cărţile serioase. Cred că ăsta este motivul pentru care nu am câştigat premiul Booker sau, cel puţin, mă consolez cu asta”.

„Pentru mine, cititul este, în primul rând, plăcere - că omul poate fi educat, că i se pot schimba părerile, că poate fi emoţionat, mişcat, este adevărat. Dar, în primul rând, e plăcere. Ştiu asta sigur, pentru că îmi spun cititorii. Există două locuri în care citesc: în pat sau la plajă. Nu sunt chiar spaţii în care oamenii sunt alerţi din punct de vedere intelectual. Citim ca să scăpăm de cotidian”.

Regula, aşa cum o numeşte Coe, a fost încălcată în cazul romanului „Ploaia înainte să cadă”, care nu conţine umor. „Este una dintre preferatele mele, dar, privind în urmă, aş adăuga ceva lumină. Este o carte serioasă. A devenit bestseller în Germania. Nu ştiu ce concluzie să trag de aici”.

O sursă de inspiraţie este familia şi copiii. „Să ai copii, da, poate însemna nişte oprelişti, dar nu sunt de acord că ei te împiedică să scrii. Să fii părinte te ţine ocupat, te oboseşte, dar simt că, emoţional, m-am dezvoltat mult. Cărţile mele au devenit mai tandre şi mai pline de emoţie. Nu aş fi putut să scriu despre relaţia dintre părinţi şi copii, dacă nu aş fi fost eu tată”.

La rândul său, ca fiu, Jonathan Coe spune că tatăl lui, care a murit în urmă cu câţiva ani, obişnuia să îi trimită, în primii ani de la debut, tăieturi din ziare cu anunţuri de locuri de muncă.

„Era un tip tăcut. Un om minunat. Trăia sentimente şi opinii puternice, însă nu şi le exprima direct. Am realizat după ce a murit că, într-un fel, mi-a urmărit cariera destul de atent. Jeffrey Archer era preferatul lui. După ce a apărut «Ce hăcuială!», tata a citit-o şi mi-a spus: ai început să te pricepi. Mi-a dat «Cain şi Abel» a lui Archer şi a adăugat: uite aici cum se face. Sper că i-a plăcut «Expo ‘58». Elemente din relaţia părinţilor mei sunt acolo. Din păcate, a murit când se afla la jumătatea lecturii. Mi-am dat seama că a întrerupt-o ca să citească «50 de umbre ale lui Grey». Avea 84 de ani. A murit fie de plictiseală, fie de surescitare”.

Cea mai importantă carte pentru el rămâne „Tom Jones”, de Henry Fielding, care cuprinde, în viziunea lui Coe, toate elementele necesare unui roman - umor, politică, romantism.

Cât îi priveşte pe tineri, Jonathan Coe îi sfătuieşte „să facă o treabă mai bună decât generaţia mea”. „Rămâneţi tineri şi ţineţi de entuziasmul şi energia şi idealurile, atât cât este posibil, pentru că alternativa - unerori este înţelepciunea, dar cel mai des este cinismul, iar asta e cu adevărat o ameninţare azi. Oamenii devin prea cinici ca să acţioneze”, a încheiat scriitorul. 

Jonathan Coe a studiat la Trinity College din Cambridge. Este şi compozitor. A fost profesor la University of Warwick, unde a obţinut şi titlul de doctor în literatura engleză. Romanul „Ce hăcuială!” (1994) a fost recompensat cu John Llewellyn Rhys Prize în Anglia şi Prix du Meilleur Livre Etranger în Franţa, iar „Casa somnului” (1997), considerat capodopera sa, a fost premiat cu Writers’ Guild of Great Britain Award şi Prix Medicis Etranger. Ulterior, autorului britanic i-a fost oferit şi Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru romanul „Clubul putregaiurilor” (2001).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.