Salonul permanent Celula de Artă va fi inaugurat la Palatul Bragadiru la 15 martie, începând cu ora 17.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artiştii care expun sunt: Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduţă, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu şi Theodor Grigoraş.

„Atributul definitoriu al Celulei de Artă este faptul că îşi asumă riscuri. În spaţiile sale au poposit lucrările unor autori consacraţi însă cei mai mulţi expozanţi sunt studenţi sau absolvenţi ai UNARTE, precum şi creatori fără o pregătire formală. De la bun început, misiunea noastră a fost să sprijinim talentele emergente iar unii dintre artiştii cu care am colaborat au devenit, între timp, nume sonore pe scena artei contemporane din România. Criteriul principal în trierea proiectelor este curajul - privilegiem jocul, experimentul, prospeţimea şi actualitatea temelor abordate şi, de asemenea, e important ca lucrările să nu fi fost expuse anterior.

Celula de Artă are în portofoliu, până în acest moment, peste 150 de evenimente organizate, găzduite sau în colaborare, punctând cam toate mediile artistice: pictură, sculptură, mix media, instalaţie, asamblaj, new media, design vestimentar, performance, live painting, concerte live, lansări de revistă. Multe dintre acestea au fost anume concepute pentru spaţiile şi încărcătura semantică ale Celulei iar noul salon permanent susţine una dintre misiunile noastre – aceea de a-i ajuta pe artiştii emergenţi să treacă din spaţiul de expunere neconvenţional către cel instituţional.” povestesc artiştii din echipa Celulei de Artă.

În paralel, în celelalte spaţii ale Celulei de Artă mai pot fi văzute următoarele expoziţii: la Celula de Artă din B-dul Carol, nr. 53, până pe 18 martie, lucrarea "NACRE" a tinerei artiste Ioana Vîlcu, ce face legătura între universul plin de conotaţii al nacrelor, vietăţi marine care produc perle ca sistem de protecţie împotriva ameninţărilor la care sunt supuse şi specia umană cu promisiunea unei vieţi veşnice; tot la Celula de Artă, între 18 martie - 8 aprilie, lucrarea "Cu capul în nori", a artistei Medeea Marinescu; până pe 21 martie, la vitrina din incinta galeriei Kulterra (str. Ştirbey Vodă 104 - 106), "Hidden", seria de portrete realizate de Marina Bira, ce nu reprezintă persoane înţelese în mod individual ci sunt imagini care pierd legatura cu modelul şi ne lasă să vedem un subiect non individual care descrie o atitudine universală, creând o imagine cu totul nouă; tot până pe 21 martie, de astă dată la Art Machine (Cărtureşti Parklake), colecţia "Feminin", ce reuneşte 100 de cartoline unice, realizate manual de către 6 artiste talentate reprezentate de două galerii de artă ale Bucureştiului, Celula de Artă şi Săfiţicuminţi.

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spaţiu cu deschidere stradală, ce şi-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spaţiul clasic al galeriei, pentru a interacţiona cu un public nou, care nu obişnuieşte să participe la vernisaje; şi în acest context, nemaiexistând o barieră fizică şi temporală între obiectul de artă şi privitor, se creează un dialog liber, direct şi nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale şi încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spaţiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezenţă de peste 5 ani (2017 - 2023) pe scena artei din Bucureşti, Celula de Artă a susţinut peste 150 evenimente (expoziţii, performance-uri, live-uri).

Începând cu anul 2022, Celula de Artă şi-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduieşte "artă în vizită", atât propusă de alte galerii cât şi de către artişti în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar şi într-un spaţiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21) şi la ArtSafe, singurul depozit profesional şi autorizat de artă şi obiecte de colecţie din România..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.