Romanul „Cocoşatul de la Notre-Dame” al lui Victor Hugo a devenit bestseller după incendiul izbucnit luni seară la catedrala din Paris, iar cinci locuri între primele zece din topul Amazon Franţa sunt ocupate de diferite ediţii ale cărţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O mare parte din catedrală a fost distrusă de incendiul din noaptea de luni spre marţi. 

În urma acestui dezastru, până miercuri dimineaţa, diferite ediţii ale romanului lansat în 1831 de Hugo au ocupat locurile întâi, al treilea, al cincilea, al şaptelea şi al optulea în lista celor mai bine vândute cărţi pe Amazon Franţa.

Locul al şaselea este ocupat, potrivit The Guardian, de o istorie a monumentului arhitectural.

Catedrala a beneficiat de pe urma poveştii lui Hugo, popularitatea ei crescând. 

Acţiunea din roman este plasată în 1482, când Esmeralda, o frumoasă ţigancă, îl cucereşte pe Quasimodo, cocoşat şi pe jumătate orb şi surd, clopotar la catedrală.

Catedrala Notre-Dame a ars, timp de peste 12 ore, în noaptea de luni spre marţi. Cele mai multe dintre obiectele de artă şi de importanţă religioasă au fost salvate, la fel şi structura ei, chiar dacă acoperişul a fost carbonizat în proporţie de 75%.

Au fost anunţate donaţii de peste 600 de milioane de euro pentru restaurarea ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.