România va participa la Satul Francofoniei 2026, după ce Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Culturii din Fondul de rezervă bugetară. Evenimentul va avea loc la Phnom Penh, în Regatul Cambodgiei, în perioada 13-17 noiembrie, în marja celui de-al XX-lea Summit al Francofoniei.
Satul Francofoniei este evenimentul cultural şi deschis publicului dedicat identităţii şi diversităţii culturale a statelor şi comunităţilor francofone. Prin pavilioane naţionale, expoziţii, spectacole, proiecte artistice şi întâlniri profesionale, acesta oferă fiecărei ţări participante un spaţiu propriu de reprezentare şi dialog cultural.
Conceptul propus pentru pavilionul naţional, „Jeu Infini - Créer le possible”, aduce împreună patrimoniul, creaţia contemporană, tehnologia, literatura, muzica şi artele performative. Pavilionul este gândit ca un loc al întâlnirii şi al participării, în care publicul va putea descoperi cultura română prin experienţe interactive, proiecte artistice şi dialog direct cu artiştii şi profesioniştii prezenţi.
Programul va pune în valoare atât identitatea culturală a României, cât şi apropierea dintre cultura română şi cea a ţărilor francofone. Sunt prevăzute proiecte dedicate patrimoniului, artei contemporane şi experienţelor imersive, momente artistice, întâlniri profesionale, conferinţe, precum şi activităţi de promovare culturală şi turistică.
„România merge la Phnom Penh cu o cultură care îşi cunoaşte rădăcinile, dar care rămâne deschisă întâlnirii şi creaţiei. Ne dorim ca pavilionul nostru să fie un spaţiu în care patrimoniul poate fi descoperit într-o formă contemporană, iar dialogul dintre artişti, profesionişti şi public să deschidă noi posibilităţi de colaborare. Cultura română are multe de spus în spaţiul francofon, iar această participare ne oferă ocazia de a o face cunoscută firesc, prin experienţă directă şi prin întâlnirea dintre oameni”, a declarat ministrul Culturii, András István Demeter.
Participarea României la Satul Francofoniei se înscrie într-o relaţie instituţională şi culturală de peste trei decenii cu Francofonia. România este membră cu drepturi depline a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei din 1993, iar în 2006 a găzduit, la Bucureşti, Summitul Francofoniei, primul summit al organizaţiei desfăşurat în Europa în afara Franţei. Această continuitate a prezenţei României în spaţiul francofon se regăseşte şi în participarea la Satul Francofoniei, eveniment cultural deschis publicului, organizat în marja Summitului şi dedicat identităţii şi diversităţii statelor şi comunităţilor francofone. Dintre ediţiile recente, participările de la Djerba, în 2022, şi Paris, în 2024, au construit premisele prezenţei pe care România o pregăteşte pentru Phnom Penh în 2026.
În 2022, la Djerba, în Tunisia, pavilionul naţional a avut în centrul său cămaşa cu altiţă şi meşteşugul realizării acesteia. Evenimentul a precedat cu numai câteva zile înscrierea elementului „Arta cămăşii cu altiţă - element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Satul Francofoniei a devenit, astfel, un prim spaţiu internaţional de prezentare a unui element de patrimoniu care avea să primească, la 1 decembrie 2022, recunoaşterea UNESCO.
Participarea României este coordonată de Ministerul Culturii şi organizată prin ARTEXIM, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi alţi parteneri culturali şi artistici din România şi Cambodgia.
În 2024, la Paris, România a participat sub mesajul „La Roumanie, j’en ai envie!”, prezentând marile festivaluri internaţionale organizate în ţară, proiecte muzicale şi teatrale şi exemple de cooperare culturală în spaţiul francofon. Ediţia din 2026 duce mai departe această experienţă şi propune o prezenţă amplă, în care patrimoniul românesc intră în dialog cu arta contemporană, noile tehnologii şi cultura ţării-gazdă. Participarea contribuie la creşterea vizibilităţii României în spaţiul francofon, la dezvoltarea legăturilor cu statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi la crearea unor noi colaborări culturale româno-cambodgiene, impactul bugetar al participării fiind plafonat la nivelul celei de la Paris 2024.
Succesiunea Djerba–Paris–Phnom Penh exprimă astfel continuitatea unei prezenţe culturale pe care România o construieşte de la o ediţie la alta în spaţiul francofon, valorificând patrimoniul, susţinând creaţia contemporană şi dezvoltând noi forme de dialog şi cooperare culturală internaţională.
ARTEXIM este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, cu o activitate instituţională începută în 1990 şi reorganizată, în forma actuală, prin Hotărârea Guvernului nr. 674/2022. Instituţia are ca obiect de activitate organizarea şi producţia de evenimente culturale naţionale şi internaţionale, precum şi activitatea de impresariat artistic. ARTEXIM organizează Festivalul Internaţional „George Enescu” şi Concursul Internaţional „George Enescu” şi are, potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, atribuţii privind coordonarea şi susţinerea reprezentării României la evenimente culturale internaţionale.




























