Scriitorii Jon Fosse, Gheorghi Gospodinov, Jean-Baptiste Andrea, Paul Lynch, Manuel Vilas şi Barbara Kingsolver sunt principalii premianţi ai „literaturii” pe anul 2023. Premiile Nobel, The Man Booker, International Booker Prize, Prix Goncourt, Cervantes, premiile Pulitzer pentru Arte, US National Book Award sunt cele mai aşteptate şi comentate recompense în lumea literară. Piaţa editorială este influenţată de aceste succese iar pentru cititori sunt un reper.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

The International Booker Prize

Romanul „Time Shelter” al scriitorului şi poetului bulgar Gheorghi Gospodinov a câştigat premiul britanic care recompensează în fiecare an cel mai bun roman tradus în engleză. Pe lângă renumele şi prestigiul premiului, autoarea şi traducătoarea Angela Rodel a câştigat o recompensă de 50.000 de lire sterline (57.600 de euro) împărţită în mod egal, demers care îşi propune să evidenţieze munca esenţială a traducătorilor.

Romanul îl poartă pe cititor într-o „clinică a trecutului” pentru pacienţii cu boala Alzheimer. Recreând minuţios atmosfera unui deceniu, fiecare etaj al acestui stabiliment oferă celor care şi-au pierdut amintirile o călătorie pe calea memoriei. Clinica se confruntă cu un asemenea aflux de oameni care sunt conştienţi, dar care vor să scape de ororile vieţii moderne, încât trecutul vine să invadeze prezentul şi se creează un complot pentru a opri timpul.

Preşedintele juriului, scriitoarea franco-marocană Leila Slimani, a salutat „un roman strălucit”, „plin de ironie şi de melancolie”, „o operă profundă care abordează o problemă foarte contemporană: ce ni se întâmplă când ne pierdem amintirile?”. Cartea "povesteşte ceva din relaţia noastră cu viitorul", a declarat ea jurnaliştilor. "Traducătoarea Angela Rodel reuşeşte strălucit să restituie stilul şi limbajul" autorului, "plin de referinţe şi profund liber", a subliniat Leila Slimani.

Nobel pentru Literatură

Premiul Nobel pentru Literatură a fost atribuit în 2023 scriitorului şi dramaturgului norvegian Jon Fosse „pentru piesele şi proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse”, a anunţat Comitetul Nobel.

Descoperirea europeană a lui Fosse ca dramaturg a venit odată cu producţia din 1999 la Paris a piesei sale din 1996 "Nokon kjem til å komme" ("Cineva va veni"), pusă în scenă de Claude Régy. Magnum opus-ul său în proză este Septologia pe care a finalizat-o în 2021 - "Det andre namnet" (2019), "Celălalt nume" (2020), "Eg er ein annan" (2020), "Eu sunt altul" (2020) şi "Eit nytt namn" ("Un nume nou" -2021).

The Man Booker Prize

Scriitorul irlandez Paul Lynch a câştigat premiul Booker 2023 pentru cel de-al cincilea roman al său, „Prophet Song”, a cărui acţiune se petrece într-o Irlandă imaginară care se prăbuşeşte în tiranie. Romanul a fost descris de preşedinta juriului, Esi Edugyan, ca fiind „cutremurător şi adevărat”, care „surprinde neliniştile sociale şi politice ale momentului nostru actual”.

„Prophet Song” are loc într-un Dublin alternativ. Membri ai poliţiei secrete nou înfiinţate de un guvern care se îndreaptă spre totalitarism, apar la uşa microbiologului Eilish şi întreabă de soţul ei, un înalt funcţionar în cadrul Sindicatului profesorilor din Irlanda. În curând, acesta dispare - împreună cu alte sute de civili - iar Eilish rămâne să aibă grijă de cei patru copii şi de tatăl ei în vârstă, luptând pentru a ţine familia unită în mijlocul războiului civil.

Prix Goncourt

Jean-Baptiste Andrea a câştigat Premiul Goncourt 2023 pentru „Veiller sur elle”. La fiecare doi ani, începând din 2017, Jean-Baptiste Andrea publică un roman. După „Ma reine”, „Cent millions d'années et un jour” şi „Des diables et des saints”, cel de-al patrulea, „Veiller sur elle” (Veghează asupra ei), a cucerit juriul. Este o poveste de dragoste, un roman picaresc, un roman de răzbunare cum nu s-a mai scris de la Dumas încoace. Povestea: Mimo, aşa cum este numit personajul principal, este un sculptor de geniu, dar este un om sărac, aruncat de valurile unui destin greu de înfruntat. Viola, pe de altă parte, este moştenitoarea unei familii bogate, condamnată la căsătorie. Pot scăpa ei de condiţia lor? Înşelăciune, trădare, răzbunare, manipulare... Şase sute de pagini derulează vieţile acestor două fiinţe prinse în mrejele istoriei, în timp ce fascismul ia amploare în Italia la începutul secolului XX.

Cartea câştigătoare este în curs de traducere în colecţia Fiction Connection de la Editura Trei, coordonată de Magdalena Mărculescu, şi va fi publicată în 2024. 

Prix Médicis 

Recompensa i-a fost acordată canadianului Kevin Lambert pentru „Que notre joie demeure”, recunoscând încă o dată această stea în ascensiune a literaturii din Quebec. Autorul în vârstă de 31 de ani câştigase deja Prix Décembre la sfârşitul lunii octombrie, un alt prestigios premiu literar al toamnei, cu această poveste despre căderea în dizbraţie a unui arhitect acuzat că i-a alungat pe săraci din Montreal, scrie AFP. Romanul a fost publicat în august la editura Le Nouvel Attila, la un an după ediţia canadiană la Héliotrope.

Premiul Cervantes

Poetul, romancierul şi eseistul spaniol Luis Mateo Díez, 81 de ani, a fost distins cu Premiul Cervantes. În valoare de 125.000 de euro, premiul Cervantes este cel mai prestigios din literatura de limbă spaniolă. Premiul îi va fi înmânat la 23 aprilie, data morţii lui Miguel de Cervantes, la Universitatea din Alcala de Henares, oraşul de lângă Madrid unde s-a născut autorul lui „Don Quijote” în 1547. În cadrul ceremoniei solemne, câştigătorul primeşte premiul din mâinile regelui şi reginei Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia, în auditoriul universităţii.

De la crearea sa, în 1976, premiul a fost acordat unor autori precum Alejo Carpentier, Jorge Luis Borges, Adolfo Bioy Casares, Mario Vargas Llosa, Guillermo Cabrera Infante, Alvaro Mutis, Carlos Fuentes, Nicanor Parra şi, în 2022, poetului venezuelean Rafael Cadenas.

Premiul Nadal pentru roman

Manuel Vilas a fost desemnat ​​câştigătorul Premiului Nadal pentru roman cu „Nosotros”, iar Gemma Ventura a câştigat premiul „Josep Pla” pentru naraţiune cu „La llei de l'hivern”, operă în catalană cu care a debutat în literatură. Ambele cărţi abordează pierderea şi amintirea unei persoane iubite. 

US National Book Award

Justin Torres, autorul cărţii „Blackouts”, a câştigat Premiul Naţional de Carte pentru Ficţiune. „Blackouts” sfidează genul, despre anulare şi istoria persoanelor queer. 

Ned Blackhawk a câştigat premiul pentru non-ficţiune cu „The Rediscovery of America: Native Peoples and the Unmaking of U.S. History”, o repovestire a istoriei Statelor Unite care se concentrează pe popoarele indigene şi care prezintă istoriile nativilor şi non-nativilor de-a lungul a cinci secole, din epoca colonială spaniolă până la sfârşitul secolului XX.

Premiul pentru literatură tradusă a fost acordat cărţii „The Words That Remain” de Stênio Gardel, tradusă din portugheză de Bruna Dantas Lobato, care se concentrează pe un bătrân care îşi aminteşte de o poveste de dragoste clandestină pe care a avut-o cu cel mai bun prieten al său în adolescenţă.

Premiile Pulitzer pentru Arte

Premiul pentru ficţiune a fost acordat volumelor „Demon Copperhead”, de Barbara Kingsolver, şi „Trust”, de Hernan Diaz. Cartea „His Name Is George Floyd: One Man’s Life and the Struggle for Racial Justice”, de Robert Samuels şi Toluse Olorunnipa, a câştigat un premiu Putlizer la categoria non-ficţiune generală.

„Then the War: And Selected Poems, 2007-2020”, de Carl Phillips, a câştigat la categoria Poezie. 

Women’s Prize for Fiction

Barbara Kingsolver a câştigat Women’s Prize for Fiction pe 2023, devenind prima persoană care a câştigat premiul de două ori în istoria sa de 28 de ani. Kingsolver a fost aleasă câştigătoare pentru romanul ei, premiat cu Pulitzer, „Demon Copperhead”, a cărui acţiune se petrece în Munţii Apalachi din Virginia din SUA şi este o reimaginare a lui „David Copperfield” de Charles Dickens. 

Women’s Prize for Fiction, în valoare de 30.000 de lire sterline, este acordat pentru cel mai bun roman al anului scris de o femeie şi publicat în Marea Britanie.

Premiul „Marin Sorescu”

Trofeul pe 2023 a fost decernat de ICR Stockholm scriitorului suedez Bengt Berg în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg, în prezenţa E.S. Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Suediei. 

Bengt Berg este autorul a peste 40 de volume de poezie, eseuri şi critică literară, traducător, cunoscut jurnalist cultural şi editor. Prin opera sa, Bengt Berg face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală, desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire. Ceremonia de decernare a Premiului Marin Sorescu 2023 de la Göteborg a fost însoţită de prelegerea laureatului, intitulată „Värmland nu se află în România/ Värmland ligger inte i Rumänien”, precum şi de o lectură din lirica poetului.

Premiile Academiei Franceze

Regizoarea şi autoarea Alexandra Badea şi scriitorul şi traducătorul Cristian Fulaş s-au numărat între cei 67 de laureaţi ai premiilor acordate în anul 2023 de Academia Franceză. Alexandra Badea a primit Prix du Théâtre. Ensemble de son œuvre dramatique (premiul pentru Teatru, oferit pentru întreaga operă dramatică), iar Cristian Fulaş a fost distins cu Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises (premiul pentru servicii remarcabile aduse limbii şi literaturii franceze), ambele premii prestigioase încadrându-se în categoria Grands Prix. 

Academia Franceză acordă anual două categorii de premii literare: Grands Prix - pentru care nominalizările sunt făcute exclusiv de membrii Academiei (31 de laureaţi în 2023), şi Prix de fondations - pentru care autorii şi editurile pot face propuneri (36 de laureaţi în 2023).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.