Reputatul producător britanic de teatru Andrew Lloyd Webber a spus că este „distrus” pentru că a fost nevoit să anuleze premiera musicalului „Cinderalla”, primele două reprezentaţii fiind programate pentru luni şi marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţia de pe West End a fost oprită după ce un membru al distribuţiei a fost testat pozitiv pentru Covid, a transmis el într-un comunicat citat de BBC.

Un purtător de cuvânt al producţiei a declarat pentru BBC: „E greu să vezi un drum înainte sub noile reguli, dar vom face tot ce putem pentru a reveni”.

În comunicatul transmis, Lloyd-Webber a criticat Guvernul, descriind regulile sale privind izolarea ca „un instrument necioplit”.

În aceeaşi zi în care teatrele şi sălile au primit permisiunea de a se redeschide din nou, fără restricţii, el a scris: „Ziua libertăţii a devenit ziua închiderii”.

Producătorul a mai spus că toţi cei care au fost în contact cu persoana infectată au făcut teste suplimentare PCR, la fel ca toţi cei care urmau să joace luni seară. Toate testele au avut rezultate negative. Contactele sunt nevoite să se auto-izoleze.

„Am fost forţaţi să luăm decizia devastatoare care va afecta vieţile şi traiul a sute de persoane şi va dezamăgi mii care au făcut rezervări să vadă spectacolul”, a spus Lloyd Webber. „«Cinderella» era gata de drum. Tristeţea pe care o simt pentru echipă şi distribuţie, publicul nostru loial şi industria pentru care am luptat este imposibil de descris în cuvinte”.

Primul spectacol nou al lui Webber pe West End în cinci ani, producţia „Cinderella” cu buget de 6 milioane de lire sterline, după un scenariu scris de Emerald Fennell, premiată anul acesta cu Oscar pentru „Promising Young Woman”, a avut avanpremiera pe 25 iunie, la teatrul Gillian Lynne din Londra.

Spectacolul a fost prezentat luna trecută în faţa unei săli care a putut fi ocupată doar pe jumătate, după ce Lloyd Webber a refuzat oferta prim-ministrului Boris Johnson de a fi inclus în schema evenimentelor live pilot.

Nu este clar când va avea premiera spectacolul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.