Regizorul Yuri Kordonsky, profesor la Yale School of Drama, va susţine un laborator de teatru în România, pe baza unor texte de A. P. Cehov, în perioada 22 – 28 iulie, la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cehov|Kordonsky. Laborator de teatru”, organizat de Festivalul Naţional de Teatru şi Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală ”Ion Sava”, este dedicat unui număr de 27 de tineri actori români, informează UNITER.

De-a lungul a 7 zile, Yuri Kordonsky va aborda lucrul pe texte de A. P. Cehov, metodologia masterclass-ului mixând experienţa sa în multiplele montări ale pieselor cehoviene cu cea de profesor de regie şi actorie în şcoli prestigioase de teatru.

Programul masterclass-ului va îmbina elemente de teorie cu lucrul practic pe scene din piesele ”Pescăruşul”, ”Trei surori”, ”Unchiul Vania” şi ”Livada de vişini”.

Actorii care vor participa la laboratorul de teatru sunt: Lari Giorgescu, Vlad Logigan, Ada Galeş, Alexandra Sălceanu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu, Andrei Radu, Aylin Cadîr, Ciprian Nicula,  Dan Rădulescu, Denisa Nicolae, Emilia Bebu, Emilian Oprea, Florentina Ţilea, Florin Călbăjos, Gabriel Răuţă, George Albert Costea,  Ioana Predescu, Ionuţ Toader, Liviu Romanescu, Maria Bacci Pasello, Paula Niculiţă, Radu Iacoban, Rareş Florin Stoica, Silvana Negruţiu, Silviu Debu şi Ştefan Lupu.

Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se va desfăşura între 20 şi 30 octombrie.

Yuri (Yura) Kordonsky a studiat actorie şi regie de teatru la St. Petersburg State Academy of Theatre Arts, la clasa regizorului Lev Dodin. A predat, a jucat şi a regizat în întreaga lume, începând cu anul 1989. În perioada 1989 – 2001 a fost actor şi regizor rezident al Maly Drama Theatre-Theatre of Europe din St. Petersburg.

Cariera sa de regizor include spectacole precum ”Disappearance” (piesă scrisă de el) şi ”Casa Bernardei Alba” (de Federico Garcia Lorca) – ambele montate la Maly Drama Theatre, St. Petersburg, ”Unchiul Vanea” (de A.P. Cehov), ”Căsătoria” (de Nikolai Gogol), ”Crimă şi Pedeapsă” (de F. M. Dostoievski), ”Marmură” (de Joseph Brodsky) şi ”Îngropaţi-mă pe după plintă” (de Pavel Sanaev) la Teatrul Bulandra din Bucureşti, ”În adâncuri” (după ”Azilul de noapte” de Maxim Gorki) la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, şi ”The Encounter” la Congresul UNESCO ITI din Manila.

Între alte spectacole regizate de Yuri Kordonsky se numără: ”Fatherlessness” (de A. P. Cehov) la Orkeny Szinhaz, Budapesta, ”Ultima zi a tinereţii” (după Tadeusz Konwicki) la Teatrul Naţional ”Radu Stanca” Sibiu, ”Pescăruşul” (de A.P. Cehov) la Teatrul German de Stat Timişoara, ”Peer Gynt” de Henrik Ibsen, ”Oedipus Rex” (de Sofocle) şi ”Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionesco la Wesleyan University, ”Însemnările unui nebun” de Nikolai Gogol la West End Theatre, Gloucester, şi ”Povestirile din Canterbury” (de Geoffrey Chaucer) la Riverside Theater, New York.

Spectacolele care îi poartă semnătura de regizor au obţinut premii precum Golden Light, Governor’s Award şi Bravo Award pentru Cel mai bun spectacol (Rusia), Union of European Theatres’ Award pentru Cel mai bun spectacol (Italia), Premii UNITER pentru Cel mai bun spectacol şi Cea mai bună regie (România).

În dubla sa calitate de actor şi regizor, Yura a lucrat în peste 20 de ţări şi a predat atât regia, cât şi actoria în Rusia, Germania, Spania, Italia şi România. Odată cu mutarea lui în Statele Unite ale Americii, în 2001, Yura a început să predea la Wesleyan University – unde a fost profesor şi coordonator al Departamentului Teatru din cadrul universităţii, apoi a continuat să predea în universităţi precum Columbia University, UC San Diego, George Washington University, Colgate University şi la Eugene O’Neill Theater Center. În prezent, Yura este Profesor de Regie în cadrul Yale School of Drama.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.