Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, testată pozitiv duminică la Covid-19, a anulat două audienţe prin videoconferinţe prevăzute joi şi nu are în vedere alte angajamente săptămâna aceasta, a indicat Palatul Buckingham.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Majestatea Sa continuă să-şi exercite sarcinile uşoare. Niciun alt angajament nu a fost prevăzut pentru această săptămână”, a indicat Palatul într-un comunicat al agenţiei PA Media, fără a face precizări despre sănătatea suveranei în vârsta de 95 de ani, ale cărei simptome au fost descrise drept „uşoare”, scrie AFP. 

Cele două audienţe prevăzute joi „vor fi amânate la o dată ulterioară”, este precizat. 

Marţi, ea avea deja anulate angajamente prevăzute online, Palatul explicând că regina prezenta „simptome uşoare asemănătoare unei răceli”. 

Elisabeta a II-a, care a depăşit 70 de ani de domnie pe 6 februarie, a fost testată pozitiv cu Covid duminică. Ea îl întâlnise pe fiul ei, Prinţul Charles, pe 8 februarie, care a fost testat pozitiv două zile mai târziu. Miercuri, însă, suverana a avut audienţa telefonică săptămânală cu premierul Boris Johnson. De când a petrecut o noapte în spital, în octombrie, apariţiile suveranului deveniseră rare. Dar palatul anunţase recent o reluare a activităţilor sale publice, inclusiv o ceremonie pe 29 martie, la Westminster Abbey, în memoria Prinţului Philip, care a murit anul trecut. Patru zile de festivităţi sunt planificate în iunie pentru a sărbători Jubileul de Platină al Reginei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.