Lungmetrajul „Reconstituirea”, film de referinţă pentru cinematografia românească, a fost sărbătorit duminică seară la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov. O proiecţie-eveniment, care i-a avut protagonişti pe George Mihăiţă, Vladimir Găitan şi Ileana Popovici a fost găzduită de cinematograful „Amza Pellea”, iar pentru jumătate din public ea a reprezentat o primă vizionare.
Mihăiţă, Găitan şi Popovici au împărtăşit istorii legate de colaborarea cu Pintilie, despre prietenia care s-a legat între ei în timpul filmărilor de la Sinaia şi au fost recompensaţi de Centenarul Filmului Românesc pentru contribuţia şi sprijinul dat cinematografiei româneşti.
Vădit emoţionaţi, cei trei s-au adresat publicului, format în mare parte din studenţi - pe care Găitan i-a îndemnat să fie îngăduitori cu filmul.
„Pentru tânăra generaţie: poate că o să fiţi puţin dezamăgiţi, pentru că dacă nu aţi trăit fenomenul dictaturii în care noi am trăit, lucrurile sunt... Am probat asta pe fiica mea, avea vreo 22 de ani atunci: «Gloria, ce impresie ţi-a făcut?» Şi mi-a spus: «Nu înţeleg. De ce au vrut să îl oprească? Ce făceaţi voi acolo?» A fost o dezamăgire pentru ea şi s-ar putea ca şi pentru mulţi dintre voi, dar dacă trăiaţi vremurile alea, lucrurile capătă alte dimensiuni”.
Actorul a continuat: „Să faci un aşa film în condiţiile alea, să ataci Miliţia - organul suprem al statului -, era o chestie de mare curaj. Şi Pintilie l-a avut. S-a bătut pentru el. Au sărit hienele de la Cultură. A fost acceptată o singură chestie: în final, când Mihăiţă e în braţele mele, îl întrebam dacă îl doare şi el răspundea: «Mă doare în c-r». Aşa e în DEX... S-a spus că e foarte vulgar, că nu se poate. Şi a acceptat singura schimbare: «Mă doare în cot»”.
„Vă rog să fiţi înţelegători şi să încercaţi să vă reamintiţi, pentru cei în vârstă, ce a însemnat momentul ăsta de protest. Nu vă mai spun că în ziua în care am început filmările la Sinaia, a fost ocupată Cehoslovacia. Tancurile ruseşti intraseră în Praga. Era o atmosferă de tensiune... Pentru cei tineri, am rugămintea să fiţi îngăduitori şi să încercaţi să înţelegeţi”, a punctat Vladimir Găitan.
Iniţial, pentru rolurile interpretate de Mihăiţă şi Găitan, în mintea lui Pintilie erau Virgil Ogăşanu sau Sebastian Papaiani, respectiv Dan Nuţu.
Pentru Vladimir Găitan, „şansa” a fost cea care a făcut ca el să joace în filmul lui Lucian Pintilie. „Se vorbeşte despre talent şi geniu, dar eu am să pledez pentru ideea de şansă. Joacă un rol uriaş în viaţa unui actor”.
El a amintit de perioada în care Institutul de Teatru funcţiona deasupra Teatrului Bulandra de astăzi. „Într-una dintre zile, Pintilie a lăsat repetiţiile şi a urcat în Institut. Pe scenariul «Reconstituirea», pe care îl am şi acum acasă, în rolul meu era distribuit Dan Nuţu, iar pe rolul lui George Mihăiţă, erau Virgil Ogăşanu şi Sebastian Papaiani, erau două variante. Ei erau actorii pe care i-a vrut Pintilie. Eu, când am citit scenariul, am spus: «Ce rost are să mai mergem? E Dan Nuţu, care a mai lucrat cu Pintilie, ce mai caut eu acolo?»”.
Povestea a continuat cu Pintilie intrând în clasa în care Vladimir Găitan spunea un monolog. „Doamna Elena Negreanu i-a făcut semn să stea jos, s-a aşezat cumincior. Mi s-a spus: «Vladimir, reia monologul». L-am reluat, l-am spus, el s-a ridicat, a mulţumit şi a plecat”.
„Dacă în momentul acela, pe scenă, era unul dintre colegii mei?”, s-a întrebat Găitan. „El s-a mulţumit doar să vadă momentul ăla. A coborât la etajul unu, unde s-a întâmplat aceeaşi chestie. Pentru că George era cu un an mai mic, era anul întâi. L-a văzut şi, dintr-o dată, s-a şters tot: Dan Nuţu, Ogăşanu şi Papaiani, şi am fost noi cei care... Vorbim despre întâlnirea aceea extraordinară cu o minune de regizor, Pintilie, care a ţinut de şansă”.
La acea vreme, George Mihăiţă învăţa la clasa Sandei Manu, unde era coleg cu Mircea Diaconu. El a amintit că, în 2008, a fost făcut un clasament al celor mai bune zece filme româneşti din toate timpurile. „Reconstituirea” a fost clasat pe locul întâi.
„Şi eu şi Vladimir am făcut peste 50 de filme, dar acesta rămâne filmul de căpătâi şi pentru cinematografia românească şi, automat, şi pentru noi”.
Lungmetrajul filmat în 1968 a rulat cinci săptămâni la cinematograful Luceafărul din Capitală, fără să beneficieze de o premieră. „Pentru vremurile acelea, era considerat foarte dur. După ce a avut loc vizionarea, unul dintre tovarăşii de atunci a spus: «Filmul acesta trebuie închis într-o cameră şi înghiţită cheia». Vă daţi seama ce era pentru regim acest film. Dacă îl vedem acum, ni se pare că nu e... La condiţiile în care trăim astăzi, nu era chiar aşa. Era curajos pentru vremurile acelea”, a completat Mihăiţă.
Ileana Popovici era studentă la Conservator. „Eu nu sunt actriţă profesionistă şi nici nu m-aş fi gândit vreodată să joc în vreun film. Eram studentă la Conservator şi îmi plăcea să cânt”.
În asentimentul celor declarate de Găitan, artista a punctat că şansa a avut mult de-a face cu prezenţa ei în film. „Eu cântam la televizor o melodie a lui France Gall şi domnul Pintilie, care avea distribuţia făcută - am aflat după aceea -, în momentul acela trecea de la baie în dormitor prin sufragerie. Eu eram la televizor. A dat telefon doamnei Edith Mandel, secunda lui, şi a întrebat: Cine este fata asta tunsă scurt care cântă la televizor? Până a dat drumul la televizor, eu nu mai eram. Era altcineva. Şi a chemat persoana respectivă. Nu vă spun cine e. Până în ziua de astăzi îmi spune că i-am luat rolul”, a povestit Popovici.
Când „persoana respectivă” a ajuns la probă, Pintilie a subliniat: „«Nu, era una cu părul scurt». Au făcut ei socotelile şi şi-au dat seama că era cineva dinainte. Au întrebat cine, ce şi cum şi... Eu eram la mare, că aşa făceam la Conservator. Când eram în vacanţă, mergeam la mare, dar neavând bani, făceam o orchestră mică şi cântam la un restaurant sau terasă. Era foarte bine. Stăteam toată vara la mare... Şi l-am auzit la Radio Vacanţa pe Paul Grigoriu că mă cheamă să mă duc la Radio Vacanţa. M-am dus şi mi-a spus: «Vezi că te cheamă la Bucureşti, la secţia Actori, tovarăşul Roman»”.
După ce s-a întrebat „Ce să caut eu acolo?”, iar Grigoriu i-a spus că „pentru un film”, Popovici încă nu era convinsă: „«Nu plec eu de la mare. Dacă îmi ia cineva locul?» Norocul meu a fost sora mea, care era deja actriţă la Teatrul Mic, Magda Popovici, şi mi-a spus: «Să nu cumva să nu te duci! E un regizor extraordinar»”.
A ajuns la Gara Băneasa şi primul om din echipă pe care l-a cunoscut a fost „Duţu” (Vladimir Găitan). „Era un deşirat, aşa. Mi se spusese că domnul Pintilie e cam roşcat. Mi-am spus că nu poate fi el regizorul, era prea tânăr. Şi am mers la Buftea, să dăm probe. Pintilie nu era, era doar Edith. M-am îmbrăcat în costum de baie - aşa era rolul - şi voiam să ştiu ce am de făcut. «Staţi aici, că o să vină domnul Găitan şi o să vedeţi». Am aşteptat şi domnul Găitan, aşa cum îl vedeţi, serios, începe să mă pipăie, să mă... Eu am fost foarte revoltată, am reacţionat dur şi cred că asta l-a făcut pe domnul Pintilie, reacţiile mele, să mă ia în film”.
Pintilie se afla la Paris în acea perioadă. A văzut probele şi a decis. „El (Găitan, n.r.) ştia despre ce e vorba, că a mai dat foarte multe probe cu foarte multe fete”, a mai spus Popovici.
„Asta e partea grea din profesie”, a completat amuzat Găitan. „Şi era vorba despre un viol. Mi-a fost greu. De obicei, am reuşit să conving fetele”.
Verdictul a fost aflat de Popovici tot de la Radio Vacanţa. „Când am ajuns la Sinaia l-am cunoscut pe domnul Pintilie şi i-am mulţumit. Apoi am aflat, încet, încet ce am de făcut. Am aflat ce am de făcut la sfârşitul filmului. De la secvenţă la secvenţă, cu mine, a lucrat în alt mod decât cu profesioniştii”.
Termenul de actor folosit pentru cei doi care erau studenţi la acea vreme nu este unul potrivit, a fost de părere Vladimir Găitan. „Nici noi nu eram actori. Eu eram în anul II, George în anul I. Mă uit la copiii ăştia de azi că sunt cu atâta uşurinţă vedete, actori - cuvântul ăsta s-a demitizat. Eram nişte copii care începuseră un drum”.
După câteva săptămâni de repetiţii, Găitan şi Mihăiţă au primit câte o telegramă: „Nu vă mai tundeţi, nu vă mai bronzaţi. Aţi reuşit la probe şi...”, şi-a amintit Găitan.
„Am telegrama şi acum. Este absolut... Ne-a schimbat viaţa. Dacă noi, astăzi, suntem actori şi am făcut filme - ulterior, ne căutau regizorii -, pentru că reuşita a fost uriaşă”.
În final, Popovici le-a dăruit celor doi colegi câte un exemplar din cartea „Reconstituiri cu Ileana Popovici” şi a anunţat că a fost informată că, duminică, a fost inaugurat un cinematograf în Gottlob de lângă Timişoara şi primul film proiectat a fost „Reconstituirea”.
Filmul „Reconstituirea” este făcut după o întâmplare reală povestită în nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu. La eveniment a fost prezent cel care în 1963 a fost operatorul de imagine al reconstituirii acestei poveşti. „El a venit cu fotografii cu patru băieţi, nu erau doi, iar în costum de baie era chiar Horia Pătraşcu care, întâmplător, făcea baie în râul de acolo”. Persoana lucra la Oţelul Roşu atunci şi weekendul acesta a venit special din Germania pentru această deschidere de cinematograf.
Un moment de reculegere pentru regizorul şi actorii din distribuţia filmului care au pierit a fost ţinut în sala cinematografului „Amza Pellea”.
„Reconstituirea” , al doilea lungmetraj al lui Lucian Pintilie, a fost lansat în 1971. Din distribuţie fac parte, între alţii, George Constantin, Emil Botta, George MIhăiţă, Vladimir Găitan, Ileana Popovici şi Ernest Maftei.
Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov are loc până pe 29 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
