Oferta culturală a acestui sfârşit de săptămână, în Bucureşti, include East European Comic Con, festivalul urban ”Femei pe Mătăsari”, un concert al grupului Postmodern Jukebox, prima ediţie a celui mai mare festival de trupe tribute din România, HeyDay, premiere cinematografice şi spectacole de teatru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De vineri până duminică, pasionaţii de seriale, filme, benzi desenate şi gaming pot participa la East European Comic Con, în complexul Romexpo. Gemma Whelan şi Daniel Portman (”Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones”), Mark Pellegrino (”Supernatural”, ”LOST”), Sylvester McCoy (”Dr.Who”, ”The Hobbit”), David Anders (”Vampire Diaries”, ”Once Upon A Time”) şi Charles Dance (”Game of Thrones”, ”The Imitation Game”, ”Dracula Untold”) şi-au anunţat prezenţa la cea de-a patra ediţie a evenimentului.

Pe lângă întâlniri cu actori de la Hollywood, cei care vor vizita Comic Con vor putea participa la o competiţie regională de gaming, iar o întreagă zonă destinată jocurilor video va servi pentru testarea celor mai noi apariţii în domeniu.

Vor avea loc, de asemenea, concursuri de cosplay pentru toţi cei care doresc să se transforme într-un personaj preferat, se vor desfăşura şi quiz-uri, elemente de recuzită de pe platouri de filmare, interacţiuni cu expozanţii, dar şi cu cei mai importanţi creatori de conţinut din mediul online.

Festival urban ”Femei pe Mătăsari”, care va avea loc începând de vineri, de la ora 20.00, până duminică, la Bucureşti. Strada Mătăsari va fi închisă timp de trei zile, pentru spectacole de teatru, concerte, expoziţii, defilări de modă, dar şi un concurs pe tocuri. Festivalul debutează cu Fashion Show Decalog Reborn marca Wilhelmina Arz, Bianca Popp şi Alexandra Calafeteanu. Artista neo-soul Akua Naru va susţine un concert sâmbătă, de la ora 20.00.

Duminică, 29 mai, de la ora 13.00, va avea loc cea de-a cincea ediţie a alergării pe tocuri, pe un traseu de 250 metri. Anul acesta, marele premiu va consta într-o bicicletă Pegas.

Grupul Postmodern Jukebox, celebru pentru reinterpretări jazz şi soul ale unor hituri pop contemporane, înfiinţat de Scott Bradlee, va concerta duminică, de la ora 19.00, la Sala Palatului. Biletele costă 120, 160, 200 şi 250 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.

La Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB) se joacă, vineri seara, spectacolele ”Micul infern” (Sala Studio), regizat de Mircea Cornişteanu, de la ora 19.30, ”Omul care a văzut moartea” (Sala Pictura), în regia lui Dan Tudor, şi ”Nebun din dragoste” (Sala Atelier), regizat de Claudiu Goga, de la ora 20.00.

Sâmbătă, la naţionalul bucureştean se pot vedea spectacolele ”Micul infern” (Sala Studio), de la ora 15.00, ”Furtuna” (Sala Mare), regizat de Alexander Morfov, de la ora 19.30, ”20 de ani în Siberia” (Sala Atelier), în regia lui Sorin Misirianţu, şi ”Cinci femei de tranziţie” (Sala Pictura), de Rodica Popescu Bitănescu, de la ora 20.00.

Dumnică seara, de la ora 20.00, sunt programate spectacolele ”Terorism” (Sala Atelier), în regia lui Felix Alexa, ”Hotel Europa” (Sala Mică), în regia lui Andrei Raicu, ”Allegro, ma non troppo” (Sala Pictura), regizat de Răzvan Popa, şi ”Magic National” (Sala Mare), regizat de Ion Caramitru. De la ora 15.00, la Sala Studio, se va juca ”Revizorul”, regizat de Felix Alexa.

Cei care vor să îşi petreacă weekendul în aer liber pot vedea spectacolul Teatrului Masca, ”Zidul”, regizat de Mihai Mălaimare, şi statuile vivante: Ophelia, Marilyn Monroe, Pălărierul şi Catherine, sâmbătă, de la ora 19.00, în Parcul Lumea Copiilor.

Duminică, pot fi văzute două spectacole regizate de Mihai Mălaimare – ”Iedera”, în Parcul Humuleşti, de la ora 12.00, şi ”A fost odată ca niciodată”, în Parcul Cişmigiu, de la ora 19.00.

Tot duminică, regizorul Andrei Şerban va primi premiul de excelenţă la Gala Comediei Româneşti, eveniment în cadrul căruia vor fi decernate premiile celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti - festCO.

De vineri până duminică, în parcul Izvor, va avea loc prima ediţie HeyDay, cel mai mare festival internaţional de trupe tribute din România, organizat de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. În cele trei zile de festival, pe trei scene cu muzică live vor urca 30 de artişti locali şi internaţionali care vor cânta 300 de hituri legendare.

Artiştii din Marea Britanie, Italia şi România vor reinterpreta piese celebre din repertoriul Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, dar şi melodii ale unor cântăreţi din noul val, precum Rihanna, Amy Winehouse, Adele şi mulţi alţii.

Cinefilii vor putea viziona premierele ”Super băieţi/ The Nice Guys” şi ”Alice În Ţara Oglinzilor/ Alice Through the Looking Glass”, dar şi peliculele ”Ţestoasele Ninja 2/ Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows” şi ”Maşina de bani/ Money Monster”, în avanpremieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.