Cartea „Recviem vesel pentru tata”, cea mai recentă scrisă de Radu Paraschivescu şi apărută la Humanitas, „nu este, aşa cum solemn se spune, un exerciţiu de sinceritate, ci este o reverenţă veselă, sinceră, faţă de un om care m-a petrecut prin viaţă, care m-a crescut, care m-a grădinărit sufleteşte”, este prezentarea făcute de autor în cadrul târgului de carte online elefant.ro.
Radu Paraschivescu a caracterizat scrierea, „apărută în această perioadă tulbure”, drept "un fel de mărturie a felului în care am crescut, am copilărit şi m-am bucurat de prezenţa unui tată tolerant, zglobiu, vesel, coleric, inconstant, şovăielnic, principial, animat de o onoare dusă până la fanatism, marcat de importanţa cuvântului pe care ţi-l dai, şi un om cu un simţ al umorului deosebit. Dacă, aşa cum susţin unii oameni, eu aş avea simţ al umorului, mai mult ca sigur că de la el îl am. Dacă, aşa cum susţin aceeaşi oameni, am dragoste pentru carte, mai mult ca sigur de la el o am”.
Tonul general al cărţii este de „bună dispoziţie, de tandreţe, de empatie, de sinceritate dusă până acolo unde poţi fi sincer”, spune autorul.
„De obicei, când îţi dispare cineva din imediat, când nu te mai bucuri de corporalitatea sa, îl plângi. Eu am decis să procedez altfel cu tatăl meu, pe care nu-l mai am de aproape cinci ani. Să-l râd cu sprijinul cititorilor, punându-le la dispoziţie profilul unui om care nu a avut notorietate, care a fost doar tatăl meu”, continuă scriitorul.
„Recviem vesel pentru tata" cuprinde nouă povestiri.
„Unele dintre ele sunt amintiri ale tatălui meu, povestirea care începe, „Eclipsa se va ţine la manej”, povesteşte despre viaţa tatălui meu într-un liceu militar din Cernăuţi şi despre primele lui experienţe de front, dar nu directe, de război, ci felul în care decurgea viaţa lui de zi cu zi din apropiere de linia frontului”.
Aceste „texte de însoţire a mea de tatăl meu” sunt despre „drumuri din copilărie, prezenţa sa la şcoală, la şedinţe, este vorba de felul în care ne disputam teritoriile muzicii şi ale arte, de polemicile pe care le-am avut ca suporteri ai unor echipe, despre felul în care acest om era capabil să te aştepte 9 ore în ger ca să te asiste cu bagajele când veneai de undeva de departe unde îţi făcuseşi meseria de profesor. Sunt texte vesele. Mai puţin ultimul, care îl prezintă la bătrâneţe”, explică scriitorul.
Radu Paraschivescu îşi descrie tatăl ca un longeviv, care a trecut „prin experienţa frontului, a avut un accident vascular, iar faptul că a prins 94 de ani este la limita miracolului, dar anii aceştia au fost trăiţi viu, cu mari râsete”.
Scriitorul povesteşte: „După 1989, de exemplu, ca să-şi păstreze toţi prietenii care ricoşaseră în tabere politice diferite, tata organiza zile de naştere sau petreceri sau Revelioane de câte două ori, odată cu FSN-ul sau PSD-ul de azi, odată cu Convenţia Democrată. Este un tip de şpagat făcut din dorinţa de conservare a prieteniilor, legate cu greu”.
Tonul general este de "bună dispoziţie, de tandreţe, de empatie, de sinceritate dusă până acolo unde poţi fi sincer".
„Ultimul catren” este mai degrabă melancolică, în care îl găsesc pe tata în curs de deteriorare, în care chiar şi în aceste condiţii mintea îi rămâne verde. Reuşeşte să-i lase mamei un catren, în care râde de ea, afectuos, drăgăstos, de faptul că a trebuit să o cheme madam Paracetamol şi nu madam Paraschivescu, e acelaşi număr de silabe”.
„Recviem vesel” este o contradicţie în termeni, mai spune Paraschivescu, în mod normal recviemul este "o pomenire, o piesă muzicală sobră". "Acesta este vesel, asta înseamnă că nu are nimic solemn (...), ci ne prezintă aşa cum eram".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
