Proiectul „Tu eşti un alt Eu: O catedrala a corpului/ You are another Me: A cathedral of the body” al Adinei Pintilie a fost desemnat câştigător al Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, cu tema lansată de curatorul Cecilia Alemani „The milk of dreams”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma centralizării punctajelor acordate de către fiecare membru al Comisiei, a fost desemnat câştigător, cu un punctaj de 92.14, proiectul: „Tu eşti un alt Eu: O catedrală a corpului/ You are another Me: A cathedral of the body”, autor: Adina Pintilie, curator Cosmin Costinaş şi Viktor Neumann.

Proiectul „Tu eşti un alt Eu: O catedrala a corpului/ You are another Me: A cathedral of the body” se remarcă atât prin impactul estetic al instalaţiilor video potenţate de imersivitatea spaţiului expoziţional, care deconstruieşte privirea cinematică unidirecţională, cât şi prin actualitatea temei, rigoarea conceptuală a conceptului curatorial şi abordarea intersecţională a subiectului propus. Juriul a apreciat în unanimitate proiectul îndeosebi pentru abordarea sa originală asupra poeticii şi politicii intimităţii şi pentru tematizarea politicilor corporalităţii, folosind arta ca instrument pentru a deschide un spaţiu în care se poate materializa ideea unei comunităţi mai incluzive.

Locul al doilea a revenit proiectului „DRAC”, care a obţinut un punctaj 83,00, autori: Cătălin Matei, NyeThompson, UBERMORGEN, curator: Adrian Bojenoiu , iar locul al treilea a revenit proiectului „Fântâna tinereţii/ The foutain of youth”, cu un punctaj de 78,43 autor: Hortensia Mi Kafchin, curator: Valentina Iancu.

Cea de-a doua etapă de evaluare a  proiectelor a avut loc miercuri la Ministerul Culturii. 

Comisia de selecţie a evaluat cele trei proiecte calificate în etapa a II-a, acordând punctaje pentru criteriile prevăzute în Regulamentul de organizare a Concursului, respectiv: unitatea conceptului pentru ambele spaţii; fezabilitatea proiectului: posibilitatea de realizare practică (montare, demontare şi transport) şi încadrarea în bugetul estimat (raportul între costurile estimate şi rezultatele aşteptate; relevanţa/oportunitatea costurilor propuse pentru implementarea proiectului); strategia de promovare a proiectului în cadrul Bienalei şi în afara acesteia.

Participanţii la Concurs pot depune contestaţii privind exclusiv modalitatea în care a fost respectat regulamentul de organizare a Concursului. Contestaţiile vor fi depuse, până la data de 17 ianuarie 2022, la sediul Ministerului Culturii, Bulevardul Unirii, nr. 22, Sector 3, cod poştal 030833, ora 16:30, sau în  format electronic, până la ora 23:59 a aceleiaşi zile, mai precis ultima zi în care se pot depune contestaţii potrivit prevederilor Art. 8, la adresa bienala.venetia@cultura.ro. Acestea vor fi analizate şi soluţionate în termen de maximum 4 (patru) zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor, de către o Comisie de soluţionare a contestaţiilor, numită prin ordin al ministrului Culturii, şi formată din trei membri desemnaţi de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român.

Concursul naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia este organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, cu sprijinul UNICREDIT Bank, partener constant al participării României la Bienala de la Veneţia, în ultimii ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.