Pro TV va transmite în direct, duminică, de la ora 05.00, meciul de box dintre Cristian Ciocan şi Luis Ortiz de la New York.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cristian “Hammer” Ciocan îl va înfrunta la New York pe cubanezul Luis Ortiz, poreclit “King Kong”, care are în palmares 30 de victorii la profesionşti, dintre care 26 prin K.O, şi o singură înfrângere.

Românul se bate pentru prima dată peste ocean de când este la profesionişti.

Ciocan este cu nouă ani mai tânăr decât adversarul său, iar la sfârşitul anului trecut, boxerul român a obţinut centura de campion European WBO, victorie care îl aduce mai aproape de un meci pentru titlul mondial.

Românul are în palmares 24 de victorii şi 4 înfrângeri la profesionişti.

Anul trecut, Ortiz s-a luptat cu un alt român, Cojanu, pe care l-a învins fară probleme şi doar campionul lumii, Deontay Wilder, a reuşit să-l bată pe Ortiz în meciul de titlu mondial.

La casele de pariuri, Cristi Ciocan este cotat cu şansa a doua la victorie.

„Este stângaci şi nu cred că am mai boxat cu un stângaci de pe vremea când eram la amatori. Este un boxer destul de dur, îl ajută tehnica specifică şcolii cubaneze. Sunt încrezător în mine, ştiu ce pot, de asta şi merg acolo”, a transmis Cristian Ciocan într-un comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.