Pentru prima dată de când se fac consemnări, precipitaliile au căzut în weekend pe cel mai înalt punct din Groenlanda, la peste 3.000 de metri deasupra nivelului mării, sub formă de ploaie şi nu de zăpadă, informează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Temperaturile în cel mai înalt punct au trecut, în weekend, peste punctul de îngheţ pentru a treia oară în mai puţin de un deceniu.

Aerul cald a favorizat o ploaie însemnată, cu 7 miliarde de tone de apă căzută pe calota glaciară. A fost cea mai însemnată cantitativ ploaie înregistrată din 1950, când au început să fie făcute consemnări, potrivit National Snow and Ice Data Center.

Masa de gheaţă pierdută duminică a fost de şapte ori mai mare faţă de media zilnică pentru această perioadă a anului.

Ted Scambos, cercetător la National Snow and Ice Data Center de la University of Colorado, a spus că aceasta este dovada că Groenlanda se încălzeşte rapid.

„Este fără precedent. Ce se întâmplă nu este doar un deceniu cald sau două într-un model climatologic rătăcit”, a declarat el pentru CNN.

O staţie a National Science Foundation este localizată pe cel mai înalt punct din Groenlanda, de unde oamenii de ştiinţă pot observa vremea arctică şi schimbările în ceea ce priveşte gheaţa. Aici există personal permanent, începând cu anul 1989.

Un raport amplu al ONU lansat luna aceasta a concluzionat că arderea combustibililor fosili a dus la topirea Groenlandei în ultimele două decenii. Un studiu recent publicat în Cryosphere arată că Pământul a pierdut 28 de mii de miliarde de tone de gheaţă începând cu jumătatea anilor 1990, mare parte fiind din zona arctică, inclusiv Groenlanda.

În luna iulie, Groenlanda a pierdut mai mult de 8,5 miliarde de tone din masa suprafaţei sale într-o singură zi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.