Chris Evans a demisionat de la emisiunea ”Top Gear”, produsă de BBC, pentru care a prezentat şase episoade, după concedierea lui Jeremy Clarkson, informează The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Demisionez de la «Top Gear». Am făcut tot ce am putut, dar, uneori, asta nu este suficient. Echipa este mai mult decât excepţională. Îi doresc toate cele bune. Cu toată puterea înainte cu Radio 2, CarFest, Children In Need, 500 Words şi orice altceva la care putem visa în viitor”, a scris Chris Evans pe Twitter.

De la debutul noului sezon ”Top Gear”, în luna mai, Chris Evans s-a confruntat cu numeroase critici din partea fanilor show-ului. Potrivit The Mirror, o parte dintre critici s-au referit la stilul său ”ţipător” de a prezenta.

”Chris renunţă la atribuţiile sale la «Top Gear». Consideră că persoanele potrivite rămân în echipă, atât în cea de producţie, cât şi în cea de prezentare, pentru a continua show-ul şi pentru a-l face să ajungă un hit, aşa cum ne dorim. Noul serial a atras, până în prezent, peste 30 de milioane de vizualizări în Marea Britanie şi a fost deja vândut în 130 de teritorii din întreaga lume”, a spus Mark Linsey, director BBC Studios.

Ultimul episod al primei ediţii ”Top Gear” prezentată de Chris Evans a înregistrat, duminică, o audienţă mai mică decât orice episod al show-ului din perioada în care a fost prezentat de Jeremy Clarkson, respectiv 1,9 milioane de telespectatori. Niciun episod din ”era Clarkson”, care a început în anul 2002, nu a fost urmărit de mai puţin de două milioane de telespectatori, potrivit The Guardian.

Audienţa episodului difuzat duminică seară ar fi putut fi afectată din cauza acoperirii meciului între Franţa şi Islanda, disputat în cadrul Euro 2016, de către ITV.

Pe parcursul celor şase episoade, emisiunea ”Top Gear” a înregistrat o medie de 2,7 de milioane de telespectatori.

După ce Chris Evans a preluat rolul de prezentator de la Jeremy Clarkson, show-ul ”Top Gear” s-a confruntat cu numeroase probleme - mai mulţi producători au demisionat, câţiva membri ai echipei de filmare s-au retras din emisiune, iar o parte dintre invitaţi au renunţat la participarea în acest show TV.

Cea mai recentă ediţie a show-ului ”Top Gear”, i-a avut în calitate de coprezentatori pe Chris Evans - o vedetă a radiodifuziunii britanice - şi Matt LeBlanc - unul dintre actorii din distribuţia serialului ”Friends”. Cei doi l-au înlocuit pe Jeremy Clarkson, care a fost concediat de BBC anul trecut, după ce a agresat fizic şi verbal un producător al emisiunii.

Alături de Chris Evans şi Matt LeBlanc, sezonul ”Top Gear” i-a avut în rândul coprezentatorilor, printre alţii, pe pilotul german de curse Sabine Schmitz, Eddie Jordan - un celebru pilot de Formula 1 - şi jurnalistul specializat în automobilism Rory Reid.

Jeremy Clarkson şi cei doi colegi coprezentatori de la ”Top Gear” lucrează în prezent la un nou show dedicat sportului automobilistic, ce este produs de platforma online Amazon. Noua emisiune se va intitula ”The Grand Tour” şi va avea premiera în toamna acestui an.

Emisiunea ”Top Gear” a generat numeroase controverse de-a lungul anilor, fiind considerată ofensatoare, prin glumele prezentatorilor săi, faţă de argentinieni, mexicani şi şoferii de tir din anumite ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.