Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, sărbătorite pe 3 mai, potrivit căruia democraţia autentică nu poate exista fără libertatea presei, solicitând eliberarea jurnalistului turco-german Deniz Yücsel şi a celor care au fost deţinuţi în mod nedrept în întreaga lume pentru că îşi făceau meseria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Democraţia autentică nu poate exista fără libertatea presei. Ca fost jurnalist, ştiu că este esenţială capacitatea de a lucra independent. Fără această libertate nu poate exista control politic, transparenţă, luptă împotriva corupţiei, bună guvernare sau libertate de decizie. Din acest motiv, Uniunea Europeană este cel mai puternic protector al acestui drept fundamental în întreaga lume”, a spus preşedintele Parlamentului European.

Antonio Tajani a amintit de avertismentul organizaţiei ”Reporteri fără Frontiere”, potrivit căruia libertatea presei este mai ameninţată ca oricând şi a cerut din nou eliberarea imediată a jurnalistului turco-german Deniz Yücsel şi a celor care au fost deţinuţi în mod nedrept în întreaga lume pentru că îşi făceau meseria.

”Din păcate, organizaţia Reporteri fără Frontiere avertizează că libertatea presei este mai ameninţată ca oricând! Potrivit mai multor rapoarte, jurnaliştii sunt intimidaţi - nu doar în regimurile autoritare - ci şi în ţări considerate democratice. Chiar în vecinătatea noastră, Turcia a devenit «cea mai mare închisoare pentru jurnalişti din lume». Potrivit Centrului pentru Libertate din Stockholm, aproape 200 de jurnalişti au fost arestaţi şi 150 instituţii media au fost închise în urma loviturii de stat de anul trecut. Mulţi jurnalişti sunt în închisoare şi oprimaţi în China, Rusia, Belarus şi ţări din America Latină, Africa sau Asia”, a mai spus Antonio Tajani.

”Parlamentul European îi va apăra mereu pe cei care fac cunoscute nedreptăţile, condamnând orice fel de încercare de a cenzura jurnaliştii! Prin urmare, solicit din nou eliberarea imediată nu numai a jurnalistului turco-german Deniz Yücsel, ci şi a celor care au fost deţinuţi în mod nedrept în întreaga lume pentru că îşi făceau meseria”, a adăugat el.

Antonio Tajani s-a referit şi la internet, despre care a spus că este o sursă de cunoaştere în aceeaşi măsură în care este şi un motiv de preocupare, întrucât aproape jumătate dintre europeni se informează din reţelele de socializare.

”Când vorbim despre libertatea presei, trebuie să ne uităm şi la internet. Este o sursă de cunoaştere în aceeaşi măsură în care este şi un motiv de preocupare. Aproape jumătate dintre europeni se informează din social media. Acest lucru a făcut ca difuzarea de ştiri false să fie mult prea uşoară. Preocupările sunt în creştere faţă de dezinformare şi discursul instigator la ură, folosite pentru promovarea radicalizării şi a fundamentalismului, în special în rândul tinerilor. Împreună cu jurnaliştii ataşaţi principiilor etice, trebuie să promovăm o mai mare responsabilizare a platformelor online”, a spus el.

Preşedintele Parlamentului European a mai spus că Ziua Mondială a Libertăţii Presei reprezintă şi un prilej pentru a aduce un omagiu tuturor jurnaliştilor care au murit sau au fost închişi pentru angajamentul lor de a oferi cetăţenilor adevărul.

”Astăzi trebuie să ne amintim şi să aducem un omagiu tuturor jurnaliştilor care au murit sau au fost închişi pentru angajamentul lor de a oferi cetăţenilor adevărul. Libertatea lor este esenţială pentru a face lumea un loc mai bun. Astăzi vreau să ştiţi că nu sunteţi singuri în această luptă. Parlamentul European va fi întotdeauna de partea voastră”, a încheiat Antonio Tajani.

România este ”manipulată şi spionată” şi se află pe cel de-al 46-lea loc în indexul libertăţii presei, potrivit raportului anual întocmit Reporters Sans Frontières (RSF), publicat miercuri.

Indexul libertăţii presei calculat de RSF în 180 de ţări este determinat cu ajutorul unei metode complexe, bazată pe un chestionar. Analiza calitativă este combinată cu date cantitative despre abuzuri şi acte de violenţă comise împotriva jurnaliştilor în perioada evaluată. Criteriile evaluate în chestionar sunt pluralismul, independenţa mass-media, climatul mass-media şi autocenzura, cadrul legislativ, transparenţa şi calitatea infrastructurii care suportă producţia de ştiri şi informaţii.

Raportul FreeEx 2016-2017 - Libertatea presei în România va fi lansat pe 3 mai, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi ActiveWatch.

Reporters Sans Frontières a atras atenţia, în raportul pe 2017, că ”libertatea presei nu a fost niciodată atât de ameninţată”, prin atacuri la adresa presei, informaţii false, reprimare şi triumful ”oamenilor puternici” ca Donald Trump şi Recep Erdogan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.