Poezia "Un răsunet“ a lui Andrei Mureşanu va fi expusă la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea până în luna octombrie a acestui an, cu ocazia lansării proiectului “Poveşti din arhivă, care reuneşte şapte miniexpoziţii prin care vor fi aduse în atenţia publicului bunuri culturale păstrate în colecţiile Arhiva Mureşenilor şi în cadrul Institutului de Cercetări Eco Muzeale Tulcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Tulcea, miercuri a avut loc deschiderea proiectului “Poveşti din arhiv“, finanţat, în baza Legii 350/2005, de Consiliul Judeţean Tulcea.

“Prima manifestare din cadrul proiectului "Poveşti din arhivă" reuneşte şapte miniexpoziţii prin care vor fi aduse în atenţia publicului valoroase bunuri culturale păstrate în colecţiile Arhiva Mureşenilor, dar şi în colecţiile ICEM Tulcea”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, una dintre cele mai importante expoziţii se referă la povestea imnului naţional. Astfel, la Muzeul de Istorie Tulcea va fi expus, până la sfârşitul lunii octombrie, manuscrisul “Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, poezia care a dat şi versurile imnului naţional.

Expoziţiile din cadrul acestui proiect vor putea fi vizitate în perioada 22 iunie - 31 octombrie, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.