"Poesii", de Mihai Eminescu, colecţia completă a tuturor ediţiilor Maiorescu a fost adjudecată la Artmark pentru 12.000 de euro, iar cufărul poetului cu 7.000 de euro, în "Licitaţia unei colecţii Mihai Eminescu", care a avut loc joi, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Poesii" (ediţiile I-XVI, 1883-1936), colecţie rarisimă, este singura existentă şi conţine toate primele 16 ediţii ale “Poesiilor” lui Eminescu, inclusiv celebra ediţie princeps. La îndemnul şi prin preocuparea lui Maiorescu a fost publicat acest unic volum de poezii eminesciene din timpul vieţii, reluat şi republicat până în zilele noastre.

Prima ediţie e cea din 1884, cu prefaţa semnată în decembrie 1883 şi care cuprinde poeziile sale publicate în Convorbiri Literare timp de 12 ani.

Colecţia a avut un preţ de pornire de 9.000 de euro. 

Cu acelaşi preţ a fost vândută şi "Convorbiri literare", anii I-XXV, cuprinzând majoritatea primelor apariţii literare ale clasicilor români din a doua jumătate a sec. XIX, printre care Eminescu, Creangă, Alecsandri, Negruzzi etc, 1867-1892. 

O piesă bibliofilă, de o raritate extremă, "Poesii de Mihail Eminescu", Bucureşti, editura Socec, 1884, ediţia Princeps în coperta originală, a fost adjudecată contra sumei de 10.000 de euro. 

”Cufărul lui Eminescu” a fost vândut pentru 7.000 de euro. Cufărul l-a însoţit pe Eminescu şi la Viena şi la Berlin în timpul studiilor făcute. Piesa este marcată cu numeroase abţibilde care evidenţiază călătoriile făcute atât de către poet cât şi de alţi moştenitori ai cufărului.

Portretul la 19 ani al lui Mihai Eminescu, o fotografie rară de Bernhard Brand, care face parte din biblioteca Petre Popescu Gogan, arhivar al Academiei Române, a fost vândută cu 2.250 de euro. Licitaţia a pornit de la 800 de euro. 

Cartea de vizită a poetului ca prim-redactor al ziarului Timpul a fost adjudecată pentru 1,600 de euro, de la 200 de euro. 

Numit hiperbolic de la “Luceafăr” la “Poet nepereche”, iubit şi contestat deopotrivă, Eminescu rămâne în cultura naţională drept un mare poet liric. "Licitaţia unei colecţii Mihai Eminescu" a pus în vânzare obiecte inedite aparţinând poetului: un portret de la 19 ani, cartea de vizită ca prim redactor al ziarului “Timpul”, cufărul său de voiaj, o fotografie a Veronicăi Micle, un album comemorativ ce cuprinde şi ultima sa fotografie, precum şi multe ediţii princeps.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.