Artistul britanic Banksy a dezvăluit, marţi, în sud-estul Angliei, un mural pe tema violenţei domestice. Dar zona a fost curăţată la câteva ore după anunţul său de reprezentanţi ai Consiliului local.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În această pictură murală a misteriosului artist stradal, apărută în staţiunea de pe litoral Margate, o gospodină din anii 1950, 1960, poate fi văzută desfigurată, cu un ochi negru şi un dinte lipsă. Lângă ea, picioarele unui bărbat par să iasă dintr-un congelator vechi, real, rezemat de perete. Pe jos, în jurul lor, sunt împrăştiate obiecte, precum o tigaie veche, un scaun rupt sau o sticlă.

Lucrarea, intitulată „Valentine's Day Mascara”, a fost revendicată de artist pe contul de Instagram, pe 14 februarie, zi considerată de multe ţări sărbătoare a îndrăgostiţilor. 

Amanda Barden, o rezidentă în vârstă de 56 de ani, intervievată de AFP, consideră lucrarea „fantastică”. „Este un subiect real despre care oamenii pot vorbi, violenţa domestică. Referirea la Ziua Îndrăgostiţilor îi priveşte şi pe oameni, va deschide dialogul”, crede ea.

Dar la prânz, bărbaţi care lucrează pentru Consiliul Districtual Thanet, ce administrează oraşul, au ridicat vechiul congelator şi alte obiecte, făcând dificil de înţeles mesajul operei de artă despre violenţa domestică. Imaginile care arată ridicarea acestor obiecte au stârnit reacţii de indignare pe reţelele de socializare, în timp ce la faţa locului, trecătorii şi-au exprimat uimirea şi neînţelegerea.

„Oamenii le strigau: opriţi, opriţi, ştiţi că este un Banksy, nu?”, a afirmat Laura Holden, o locuitoare din Margate care a fost martoră la scenă. Ea se întreabă dacă această intervenţie a serviciilor municipale a fost premeditată: „Poate că Banksy a planificat totul de la început”. Întrebat de AFP chiar înainte de îndepărtarea obiectelor, primarul oraşului Margate, Heather Keen, a afirmat că oraşul va „căuta cum să protejeze (lucrarea) şi să o conservăm, pentru că suntem foarte mândri că o avem aici” .

Chestionată de AFP, municipalitatea a explicat că dispozitivul a fost scos „din motive de securitate pentru că era amplasat în spaţiul public”. „Congelatorul va fi pus la loc imediat ce va fi asigurat. Vom contacta proprietarul locuinţei pentru a discuta modalităţi de conservare a operei de artă”, a explicat aceasta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.