Palatul Dacia-România găzduieşte, timp de 11 zile, Pavilionul de Artă Bucureşti - Art Safari, cea de-a treia ediţie a expoziţiei, care se va desfăşura în perioada 5 - 15 mai, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea de-a treia ediţie a Pavilionului de Artă Bucureşti - Art Safari, cea mai mare expoziţie de artă din România, va avea loc în Palatul Dacia-România, într-o clădire monument istoric, inaugurată în 1880, situată pe strada Lipscani nr. 18-20.  

Organizatorul evenimentului este Fundaţia Centrul Cultural Art Society, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, sub patronajul UNESCO şi al Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Cluburilor UNESCO.

“Mă bucur că această clădire monument îşi regăseşte locul pe harta culturală a oraşului şi că îşi va redeschide porţile cu un eveniment cultural internaţional. Primăria Municipiului Bucureşti îşi propune astfel să susţină activ iniţiativele de activare urbană şi educaţie culturală prin artă. După o perioadă lungă în care nu a fost accesibil publicului, fostul Palat al Societăţii de Asigurări Dacia, prima societate românească de asigurări, va reintra în circuitul cultural al oraşului odată cu parteneriatul dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi Pavilionul de Artă Bucureşti - Art Safari”, a declarat primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava. 

Timp de 11 zile, Bucureştiul va fi cucerit de artă, de la cea de patrimoniu, modernă, la cea contemporană.

Pe lângă expoziţia centrală, dedicată sărbătoririi centenarului mişcării Dada, şi zonele galeriilor de artă modernă şi contemporană, o serie de spaţii marca Art Safari vor găzdui conferinţe, artele spectacolului, proiectul The Space, dedicat tinerilor artişti aflaţi la debut (până în 25 de ani), precum şi ateliere pentru copii.

Pavilionul de artă Bucureşti - Art Safari va reuni galeriile de artă contemporană, atât din România, cât şi din mediul internaţional, precum şi o Expoziţie Centrală, care aduce în prim-plan noile direcţii de curatoriat muzeal din România. 

Publicul este aşteptat să viziteze, în cadrul pavilionului, peste 50 de galerii de artă din România şi din străinătate şi să admire lucrări semnate de peste 800 de artişti din secolele al XX-lea  şi al XXI-lea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.