Opera Comică pentru Copii din Bucureşti va prezenta 16 premiere în stagiunea 2017-2018, pe cele trei scene ale instituţiei urmând să fie prezentate spectacolele interactive, spectacole de operă, balet şi spectacole cu marionete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Începând din septembrie, la Sala Mare, copiii se vor putea întâlni, în premieră, cu personajele baletului “Lumea Păpuşilor”, adaptare după “Coppelia”, în regia şi coregrafia lui Cătălin Caracaş. În perioada noiembrie-aprilie, alte 4 premiere îi aşteaptă pe copii în această sală: spectacolele de operetă “Noapte la Veneţia” şi “Crai Nou”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, musicalul “Veronica”, regizat de Răzvan Popa, şi baletul “Albă ca Zăpada”, în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka, informează Opera Comică pentru Copii.

Salonul Mozart îşi aşteaptă micii spectatori cu 5 producţii noi: spectacolele interactive “Orchestra lui Nino” şi “Cu Nino în România”, în regia Irinei Slate, spectacolele de operă “Arlechino şi Colombina” şi “Colombina se întoarce”, în regia Irinei Furdui, precum şi un spectacol interactiv de muzică medievală, prezentat de trupa Truverii.

La Sala UnderGrant copiii îi vor întâlni, în premieră, pe Bastien şi Bastienne din opera cu acelaşi nume, realizată de Irina Crăiţa Mândra şi Bianca şi Sabina Veşteman şi premiată în cadrul concursului de proiecte “Stagiunea UnderGrant”. În octombrie şi noiembrie vor fi prezentate pe aceeaşi scenă baletul “Mirandolina”, în regia lui Mihai Babuşka, şi spectacolul de teatru cu marionete “Onix sub Cerul Liber” – al doilea câştigător al “Stagiunii UnderGrant”, realizat de Ana Crăciun Lambru şi Ioana Denisa Petre. În februarie, cei mici vor face cunoştinţă cu marele Caragiale, în spectacolul de teatru omonim, regizat de Gabriela Dumitru.

Pe parcursul întregii stagiuni, care se va încheia în iunie 2018, publicul tânăr va putea vedea şi producţiile deja cunoscute ale Operei Comice pentru Copii: operele “Flautul Fermecat”, “Hänsel şi Gretel”, “Don Pasquale” şi “Răpirea din Serai”, spectacolele de balet “Prinţul Crab”, “Frumoasa Vasilisa”, “Spărgătorul de Nuci”, “Fetiţa cu Chibrituri”, “Pinocchio”, “Cenuşăreasa”, “Jack şi Vrejul de Fasole” şi “Don Quijote” şi musicalurile “Micuţa Dorothy” şi “Peter Pan”, toate la Sala Mare.

În Salonul Mozart vor fi readuse în faţa micilor spectatori spectacolele de operă “Nino Arlechino” şi “Directorul de Teatru”, poveştile simfonice “Petrică şi Lupul” şi “Viaţa lui Mozart” şi spectacolele interactive “Cu Nino la Londra”, “Salonul de Musical”, “Salonul de Percuţie” şi “Salonul de Balet”.

La Sala UnderGrant copiii vor putea revedea poveştile din “Trilogia Creangă 180”, lansată în stagiunea 2016-2017, în regia Gabrielei Dumitru: musicalurile “Punguţa cu Doi Bani”, “Ivan Turbincă” şi “Harap Alb”.

Abonamentele pentru întreaga stagiune a Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe site-ul bilete.ro, în patru variante: VIP, la preţul de 500 lei, Gold - 300 de lei, Silver - 250 de lei şi Bronze, la preţul de 200 de lei. Acestea cuprind locul asigurat la 10 spectacole şi un puzzle sau un program de sală.

Cei care cumpără abonamente până pe 5 iulie primesc cadou o intrare la un spectacol din Sala UnderGrant, o intrare la un spectacol din Salonul Mozart, o intrare la unul dintre concertele de la Ateneu din cadrul festivalului “Marile Serate Muzicale ale Bucureştiului” (7, 8, 9 iulie), un tur în spatele cortinei, participarea la o Gală a Operei Comice pentru Copii, precum şi un set cadou personalizat (agendă/pix).

Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de soprana Felicia Filip.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.