O vilă proiectată de arhitectul Alfred Cernea în Sibiu, monument istoric, şi Casa „Radu Stanian” din Ploieşti sunt scoase la vânzare prin Artmark.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vila din centrul Sibiului are un preţ de pornire de 2 milioane de euro şi o valoare estimată la 2,5 - 3 milioane de euro.

Construită în 1939, ea are 18 camere şi 6 săli de baie şi o suprafaţă de 901 metri pătraţi pe un teren de 5.160 mp.

Înălţată în stil Neoromânesc, cel mai probabil la comanda doctorului Liviu Turcu, vila se află în imediata apropiere a incintei fortificate medievale de secol XV. Ansamblul este clasat în Lista Monumentelor Istorice din România şi cuprinde casa de locuit şi două anexe.

Construită ca locuinţă urbană de tip vilă, cu un parc în jurul clădirii centrale, a găzduit iniţial Sanatoriul Dr. Bolintineanu, iar în noiembrie 1936 a devenit Clinica „pentru naşteri şi boli de femei” dr. Antal. Imobilul a fost naţionalizat în anul 1948 cu această funcţiune, devenind la scurt timp sediul Inspectoratului General Sanitar Sibiu, apoi grădiniţă, funcţie păstrată până în anii 1990. În anul 2000, vila şi parcela au fost retrocedate familiei moştenitoare.

Casa „Radu Stanian”, cunoscută drept Casa căsătoriilor din Ploieşti, are un preţ de pornire de 985.000 de euro şi o valoare estimată la 1 - 1,1 milioane de euro.

Construită în 1850, pe un teren de 1.027 mp, cu arhitectură Neoromânească, casa a fost de-a lungul timpului, printre altele, reşedinţă privată a trei primari. Radu Stanian a fost primul proprietar - avocat, om politic cu viziuni liberale, parlamentar şi primar (1883 - 1996).

Clădirea se încadrează în tipologia reşedinţelor burgheze înstărite, urmând stilul locuinţelor urbane franceze de tip hôtel particulier. Imobilul se află aşezat pe o parcelă delimitată de trei străzi şi este compus din demisol, parter înălţat, pod şi foişor. 

Casa a fost naţionalizată în anii ’50 şi a funcţionat între 1955 şi 2008 drept Casă a căsătoriilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.